În opinia liderului PNL, partidul a avut o scădere după ce a decis să intre în opoziție, însă în prezent a revenit pe un trend ascendent, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Liberalul a afirmat, sâmbătă seară, în cadrul unei conferințe de presă la Focşani, că ultimele sondaje de opinie care situau PNL la 14-15 la sută "sunt sondaje mincinoase".
"Aceste sondaje nu au nicio legătură cu realitatea relevată de sondajele noastre, care sunt sondaje cotidiene, telefonice, pe eșantioane largi, reprezentative. În momentul de față, PNL a sărit de 16-1t7 la suă și, ceea ce este mai important, se află pe un trend ascendent. După ce, într-o primă fază, după decizia de trecere în opoziție, a coborât la un nivel de 10-12 la sută, se află acum la 16-17 la sută, pe un trend ascendent“, a afirmat Ludovic Orban.
În opinia acestuia, obiectivul de 20 la sută stabilit de partid este un obiectiv realist și va depinde și de prestația PNL în următoarele două luni la nivel național.
Deputatul Ludovic Orban a mai spus că scorul PNL va depinde de nivelul de mobilizare a organizațiilor locale.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declara, în 12 martie, că în situaţia în care liberalii vor înregistra un scor sub 20 la sută la alegerile europarlamentare îşi va prezenta demisia din funcţie, dar nu înainte de a-i schimba "şi pe alţii".
Antonescu a declarat, la Adevărul Live, că obiectivul PNL la alegerile europarlamentare este să obţină un scor electoral de 25 la sută, însă se poate considera că partidul şi-a atins obiectivul dacă ar obţine un scor între 23 şi 24 la sută din opţiuni. El a fost întrebat ce se va întâmpla dacă PNL obţine sub 20 la sută din voturi.
"Dacă luăm sub 20 ... nici nu vreau să analizez aşa ceva. (...) Sub 20 ar fi foarte rău şi ar genera schimbări foarte serioase", declara liderul PNL.
Antonescu a fost întrebat dacă şi-ar prezenta demisia din fruntea PNL într-o astfel de situaţie. "Nu înainte de a-i schimba şi pe alţii", spunea preşedintele PNL.
Ulterior, el a confirmat din nou că îşi va prezenta demisia de la conducerea partidului în cazul unui scor sub 20 la sută.
În urmă cu o săptămână, vicepreşedintele PNL Norica Niculai declara, la Bistriţa, că liderul partidului, Crin Antonescu, "nu va avea niciun motiv" să-şi dea demisia după alegerile europarlamentare, întrucât pragul de 20 la sută "este deja atins", iar PNL s-ar putea să fie "marea surpriză a alegerilor".
"Opinia mea este că preşedintele Crin Antonescu nu va avea niciun motiv să-şi dea demisia, fiindcă pragul de 20 la sută este deja atins. Sunt absolut convinsă de faptul că sondajele (interne - n.r.) nu ne creditează la 20 la sută, dar nu am să mai cred nimic din sondajele făcute în România. Un sondaj extern îmi spune altceva, dar nu îl voi invoca, pentru că este făcut de un alt partid. Despre sondajele româneşti şi despre forma de manipulare publică atât de prezentă în România daţi-mi voie să nu vorbesc, pentru că nu ar fi bine pentru unii din presă mai mult decât ar trebui să spun public", afirma Norica Nicolai.