Octavian Hoandră a explicat că acum este refuzată o lege care, de fapt, în orice stat civilizat se aplică. "Fac trimitere doar la Barack Obama care a făcut şi amnistie. Eu nu pot să vorbesc în contextul ăsta ipocrit. Am văzut că acum a ieşit şi Ministerul Public să spună ca vrea să facă nişte cazări. Tu, Ministerul Public, ce ai făcut în ultimii 27 de ani. Vreau să vă spun că la trei zile în puşcăriile româneşti moare un om şi la două săptămâni jumătate un deţinut se sinucide din cauza condiţiilor din puşcării. Şi acum noi ne trezim că nu cumva e rău să scăpăm de aceste lagăre de concentrare pe care le avem", completat realizatorul emisiunii Realitatea Românească.
Acesta a mai spus că nu crede că va trece mult timp, poate o lună, şi se vor institui sancţiuni asupra României. "Cine le plăteşte? Noi sau nenorociţii de politicieni care nu au reuşit în 27 de ani să nu mai aibă în secolul XXI lagăre de concentrare? Ce lume? Ce stat de drept este ăsta?", a completat Octavian Hoandră.
Potrivit realizatorului Realitatea Românească, preşedintele ţării, Klaus Iohannis urmează o linie politică clară, în timp ce PSD-ul, deşi a câştiga alegerile, nu îşi asumă legea.
"Pe mine mă îngrozeşte prostia şi laşitatea PSD-ului. Dacă ai primit votul poporului şi ai spus că vei face ordine în justiţie, ce mai stai atâta? De ce s-au dus oamenii ăia să voteze PSD, dacă tu nu îţi asmi? Mi-a plăcut de domnul Klaus Iohannis. Politic, preşedintele a mers într-o direcţie, unii îl ameninţă cu dosare, alţii o ameninţă pe soţia sa. Lui văd că nu îi pasă nici de amnistie, nici de graţiere, şi-a asumat o linie politică pe care o duce la capăt cu eleganţă", a mai precizat acesta
"Eu vreau ca acei care câştigă alegerile să îşi asume ce fac. Nu vreau ca partidul care a câştigat să fie unul de laşi şi să îşi asume eliberarea României de Evul Mediu care pluteşte deasupra ei", a completat Octavian Hoandră, explicând că justiţia nu este un scop în sine şi că politicienii care au câştigat alegerile trebuie să dezbată public amnistia şi graţierea şi să nu se mai ascundă.
"Trebuie să se discute cu argumente, cu cărţile pe masă şi în urma dezbaterilor publice să să anunţe ce s-a hotărât", a afirmat realizatorul emisiunii Realitatea Românească.