„Am văzut nesiguranța lui Cîțu. Un om sigur pe victorie, nu apelează la toate mijloacele ca să câștige. Mai ales că e ilegal, își folosește poziția de premier ca să-i creeze un avantaj. Așa s-a întâmplat și la Dragnea, care a fost condamnat. Ca să dai bani din condeiul tău de premier, la primari, e ilegal.
Faptul că inviți la guvern președintele pentru proiectul „România Educată”, arată că e nevoie de prezența personală a lui Iohannis că cei de la PNL să-i dea votul. Experiența îmi spune că asemenea forțări nu duc la ceea ce te aștepți. Am participat la un congres cu 37 de lideri care jurau cu mâna pe inimă că îl votează pe Mircea Geoană, dar nu s-a întâmplat așa ceva. Premeirul se simte nesigur, iar atunci apelează la tertipuri și metode ilegale. Cîțu folosește banii românilor ca să-și cumpere poziția. Dacă făcea PSD așa ceva, erau tot felul de anchete.
În campania lui Ponta împortiva lui Iohannis, cel care se ocupa de campania online cumpăra like-uri. Nu cred că folosesc la nimic like-urile, numai un om prost poate crede că poți câștiga alegerile astfel. A văzut, mai nou, că se cer mizerii despre colegii din partid pe care să le arunci în presă. E atât de infantilă această idee, însă cetățeanul care face chestia asta este chiar premierul României. Au uitat de orice, suntem o țară părăsită în favoarea unei bătălii pentru șefia PNL. Sper să nu fie niciunl, să-și găsească liberalii un lider adevărat. Sunt ușor dezamăgir că președintele Iohannis s-a băgat în ciorba asta urât mirositoare a tertipurilor pentru a câștiga alegerile pentru șefia PNL. Ei au probleme cu PNRR, au ajuns în localitățile lovite de inundații abia după 3 zile, și nouă trebuie să ne pese de alegerile lor.
De multe ori, la inundații politicienii merg doar ca să facă poze. Dar pentru unii oamenii chiar contează să fie un politician prezent acolo ca să le asculte păsul. Premierul Cîțu este un caz aparte. Ne spune că economia duduie, dar INS ne arată, cu cifre, ca este exact invers, acum avem mesajele Ro-Alert, trimise după ce a trecut viitura. Ceva nu funcționează, dar Cîțu nu sesizează.
Singura lui preocupare sunt alegerile. Nici Orban nu e departe de așa ceva. PNL arată că nu e pregătit să guverneze țara.
Mereu, în România, președintele partidului a fost și premier, mai puțin pe perioada lui Nicolae Văcăroiu și Liviu Dragnea, care și-a dat jos doi premieri. Excepția este cea a lui Văcăroiu. Este o modă. Cum te ajută cineva să ajungi undeva, scoți brișca să-i tai tendoanele. Există oameni cu moralitate incertă, chiar dacă politicenii sunt vicleni, dar nici chiar așa pe față. Am o grămadă de asemenea imagini. Ponta cu Năstase, grupul de la Constanța, domnul Cîțu. Din păcate sunt urâte. Ne arată diferența între cei care ne conduc și cum trebuie să arate un politician. Politicienii ar trebui să se lupte pe idei. Cîțu este reprezentantul USR acolo, reprezentantul societății progresiste. Nu sunt împotriva ei, dar sunt alte valori, iar Cîțu asta e. Orban încearcă să fie conservator, chiar dacă o face cam târziu.
Și Opoziția trebuie să fie la inundații, nu doar guvernul sau președintele. Nu există vacanță în politică. Oamenii nu fac o pauză în viață. Mă învățasem cu bălăcăreala de la PNL și m-a surprins pelcarea în concediu a Opoziției. Nu mai e nimeni în teren. Pe vremea mea, când pleca președintele partidului în concediu, nu își luau toți concediu. Fac un apel pentru Opoziție: „Fraților, la muncă un pic! Arătați că existați, pentru că altfel apar alte partide care or să vă ia locul.
Sunt mirat că Opoziția este inertă. Primarii din Opoziție ar trebui să fie în stradă să strige. Nu se poate ca banii pentru primari să fie doar pentru primăriile liberale. Și până acum se făcea așa ceva, dar parcă nu ca acum, când Cîțu a chemat doar primarii liberali la guvern. El cheamă doar primarii pe care vrea să-i mituiască pentru vot. Deci, nu i-a chemat pe toți, ci doar pe cei care vrea să-i cumpere. Faptul că un primar e dornic să facă rost de resurse financiare, e normal. Atunci când un primar îl mulge de bani pe premier, atunci e responsabilitatea localității lui. E normal ca primarii să-și mute taberele în funcție de resurse. Însă, este inacceptabil, ca premier, să chemi acolo primari ca să le dai fonduri pentru ca să obții voturi.
Când avem buget, atunci împărțim banii, nu chemi primari să le dai fonduri. Mereu se va face acest „țambal”. I-a banii, da-mi voturi! Niciun primar care merge pe acolo, nu-și poate face planurui, pentru că depinde de premier. Dacă ar avea banii prin buget, ar putea, dar nu mai are partidul controlul asupra aleșilor locali”, a declarat Miron Mitrea.