Reamintim că ministrul Justiţiei a anunţat pe 12 ianuarie că va solicita Guvernului să emită o ordonanţă de urgenţă care să anuleze a dispoziția care permite ca deținuții care scriu cărți științifice să primească o reducere de pedeapsă de 30 de zile. De asemenea, ministrul a prezentat cifre noi privind numărul cărților scrise de deținuți.
Vineri, pe site-ul Ministerului de Justiţie a fost publicat Proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru abrogarea art.96 alin.(1) lit. f) din Legea nr.254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
Ce scrie în motivare: Discriminare, acces mai rapid pentru eliberare
În motivare se arată că singurul obiectiv al celor care scriu cărţi în penitenciare este obţinerea liberării condiţionate:"În acest context, apreciem că unicul scop al persoanelor condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, care elaborează lucrări științifice publicate sau invenții și inovații brevetate, este reprezentat exclusiv de câștigul zilelor de muncă ce sunt considerate ca executate, având, în acest fel, acces mai rapid mecanismul prin care pot solicita instanței de judecată liberarea condiționată".
Nu se realizează scopul și funcțiile pedepsei
Totodată, în document se subliniază că prin scrierea cărţilor, persoanele condamnate nu intenționează să își formeze o conduită corectă față de ordinea de drept, iar astfel, nu se realizează scopul şi funcţiile pedepsei.
În contextul actual, se constată că prin activitatea de elaborare a unor lucrări științifice o persoană privată de libertate nu intenționează să își formeze o conduită corectă față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării ei în societate, nerealizându-se, de fapt, scopul și funcțiile pedepsei.
Prună: Fenomenul a scăpat de sub control
La începutul lunii ianuarie, Prună a atras atenţia că fenomenul scrierii cărţilor a scăpat de sub control:
„Fenomenul a scăpat de sub control. Propun Guvernului României ca printr-o ordonanță de urgență care va fi promovată în prima ședință din februarie să cer abrogarea acestei dispoziții”, a declarat Raluca Prună, într-o conferință de presă, anunțând totodată noi date care arată numărul cărților scrise de deținuți pentru a-și scurta pedeapsa cu 30 de zile. Raluca Prună a precizat că această prevedere există în dreptul român din 1969, însă „problemele au apărut în momentul în care la nivelul anului 2013 am asistat la o creștere fulminantă a acestor lucrări”.
CSM nu a fost de acord cu propunerea
Reamintim că mebrii Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de acord cu abrogarea articolului ce permite deținuților să primească reduceri din pedepse în baza unor lucrări științifice. Ministrul Justiției nu renunță și spune că va cere abrogarea articolului de lege.
Bordea: Abrogarea unei astfel de dispoziţii poate crea mai mult rău
Propunerea privind aborgarea venise de la ministrul Justiției, Raluca Prună, iar avizul CSM este consultativ. CSM susține că măsura propusă este discriminatorie față de deținuții cu pregătire intelectuală în raport cu cei care muncesc cât timp sunt în penitenciare și beneficiază de reducerea pedepsei.
În replică, Consiliul Superior al Magistraturii respinge abrogarea articolului de lege care îi vizează pe deţinuţii-scriitori. Propunerea privind aborgarea venise de la ministrul Justiției, Raluca Prună. Avizul CSM este consultativ.
De partea membrilor CSM care nu susțin propunerea ministrului Justiției este și Adrian Bordea, care a spus că „abrogarea unei astfel de dispoziţii poate crea mai mult rău. Nu abrogarea este soluţia cea mai bună”.
Votul din CSM: nouă pentru, opt împotrivă
Plenul CSM a decis, cu nouă voturi pentru și opt împotrivă, să-și însușească punctul de vedere al Direcției legislație din cadrul instituției, care a propus crearea unor criterii obiective, echitabile și transparente în ceea ce privește stabilirea caracterului științific al lucrărilor elaborate și publicate, precum și al unor criterii mai riguroase pentru procesul de elaborare a lucrărilor.
Ministrul Justiţiei, despre cărţi: Colecţie de hârtii
Ministrul Justiției a susținut într-o conferinţă de presă, că dimpotrivă, articolul pe care vrea să-l abroge este discriminatoriu pentru că „pentru o colecție de hârtii” un deținut poate beneficia de reducerea a 30 de zile din pedeapsă, în timp ce o altă persoană condamnată care desfășoară o activitate fizică trebuie să muncească patru zile pentru a i se reduce o singură zi din pedeapsă.
„Noi oricum discriminăm între munca fizică, unde primim 1 zi liberă la 4 zile de muncă, şi dăm 30 de zile la o colecţie de hârtii care se numesc lucrare ştiinţifică”, a spus Prună, scrie euractiv.ro.