"Cel târziu la sfârșitul lunii ianuarie vom avea un cadru instituțional și normativ stabil, deci legi potrivite, prin care să putem trata toate cazurile, nu cazurile speciale. Doctoratul este doctorat. Ce îmi propun să fac împreună cu experți recomandați de universități și Academia Română — mi-am propus să anunțăm în ianuarie ce vrem să facem și, pornind de la ordine de ministru, la HG sau la ordonanțe, să facem lucrurile astfel încât cadrul normativ să fie clar. Nu tratăm excepții, ci o problemă de sistem o abordăm sistemic. (...) Haideți să încercăm să creăm un cadru robust, care să valorifice autonomia universitară, să dea încredere universităților și Academiei Române, pentru că aceste două instituții organizează doctorat. Într-un fel sau altul un pic din prestigiul pierdut trebuie să îl recuperăm", a afirmat, vineri, la Parlament, ministrul Curaj, potrivit Agerpres.
El a adăugat că vor fi utilizate softuri de similitudini. "Nu există soft de plagiat pe lumea asta, ci există soft de similitudini, adică seamănă două texte. În țară există variante diverse (...) și le vom face disponibile universităților, școlilor doctorale, astfel încât toate analizele să fie făcute utilizând softuri serioase puternice. Am toată încrederea că universitățile vor să facă lucrul acesta", a adăugat Curaj.