„Cu ocazia victoriei dumneavoastră în alegerile prezidențiale din Republica Franceză, doresc să vă adresez, în numele meu personal și al poporului român, cele mai calde felicitări, împreună cu urări de deplin succes în exercitarea înaltelor responsabilități ce v-au fost încredințate. Prin alegerea dumneavoastră, poporul francez s-a pronunțat ferm și clar în favoarea continuării implicării Franței în susținerea proiectului european. România dorește să contribuie, alături de Franța și de celelalte state partenere, la relansarea și aprofundarea acestui proiect esențial, astfel încât să putem oferi mai multă securitate și prosperitate cetățenilor noștri, într-un context marcat de multe provocări și incertitudini”, se arată în mesajul Președintelui României.
Președintele Klaus Iohannis subliniază faptul că Franța este un partener esențial pentru România, iar relațiile dintre cele două țări, clădite pe o istorie comună și pe afinități lingvistice și culturale foarte strânse, au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare fără precedent.
„Folosesc acest prilej pentru a vă asigura de întreaga mea disponibilitate de a lucra împreună cu dumneavoastră la aprofundarea relațiilor privilegiate dintre România și Franța, pe baza Parteneriatului Strategic solid existent între țările noastre. Sunt convins că Sezonul cultural comun din 2018-2019 va reprezenta și el o ocazie excelentă pentru a scoate în evidență bogăția și diversitatea relațiilor noastre.”, se mai arată în mesajul Președintelui României.
Candidatul independent de centru Emmanuel Macron a câștigat alegerile preaidențiale din Franța cu peste 66% din voturile valabile, a comunicat ministerul de interne francez luni, la primele ore, după numărarea voturilor a 99,9% din cei 47 de milioane de alegători înregistrați.