"Dacă cineva îmi spune care sunt criteriile care definesc statul de drept, aş fi pregătit să descut despre acest lucru", a declarat Teodor Meleşcanu, într-un interviu acordat Agenţiei France-Presse.
Parlamentul European a aprobat recent un proiect de rezoluţie care prevede suspendarea sau reducerea plăţilor fondurilor europene către guvernele care se implică în afaceri judiciare sau nu combat eficient fraudele şi actele de corupţie, notează mediafax.ro. Proiectul, lansat de Comisia Europeană, face acum obiectul negocierilor cu membrii Consiliului Uniunii Europene.
"Eu nu cred că ar trebui să existe o astfel de asociere", a argumentat Teodor Meleşcanu, apreciind că fondurile UE sunt "un element fundamental, pe care se întemeiază întreaga filosofie a UE".
Referindu-se la criticile Bruxellesului şi Washingtonului privind modificări care ar ameninţa instituţii democratice din România, Teodor Meleşcanu a declarat că reformele în sistemul judiciar au fost făcute "în mod transparent", subliniind că "funcţionarea justiţiei este apanajul fiecărei ţări".
"Noi respectăm opiniile critice, dar acest lucru nu înseamnă că le considerăm şi ca fiind corecte", a argumentat Meleşcanu, oferind asigurări că "România are o democraţie stabilă şi solidă".
Ministrul român de Externe s-a plasat de partea Poloniei şi Ungariei, vizate de o procedură mai dură şi excepţională, în virtutea Articolului 7 al Tratatului UE, pentru "încălcarea gravă a principiilor statului de drept".
"Eu sunt pentru continuarea dialogului", pentru a le permite celor două ţări "să îşi prezinte argumentele şi să răspundă cu argumente", a subliniat Meleşcanu, în interviul acordat AFP şi citat de site-ul Atlantico.fr.