"Eu am totul aici. Avem multe dezvăluiri. Încă n-am ajuns la România. Staţi să vedeţi când ajungem la România", a spus Rudy Giuliani, într-un interviu acordat Fox News.
Rudy Giuliani, avocatul personal al președintelui Donald Trump, a dat de înțeles că urmează dezvăluiri despre legăturile cu România ale fostului vicepreședinte american Joe Biden. Numele-cheie ar fi cel al fostului ambasador în țara noastră, Mark Gitenstein, în trecut cotribuitor la campaniile lui Biden, potrivit lui Petrișor Peiu.
"Multă lume se întreabă, în România, în cine va trage Rudy Giuliani atunci când va trage. Unii au încercat să explice că ținta este fiul lui Biden, Hunter, implicat în "consilierea" lui Puiu Popoviciu. (...) Uitându-mă la cei care vorbeau despre această posibilitate mi-am adus aminte de teoria probabilităților și de constatarea că atunci când auzi zgomot de copite, cel mai probabil sunt cai, nu zebre. De ce? Simplu, pentru că la noi nu trăiesc zebre, adică Puiu Popoviciu se pare că nu prea a scăpat de justiție, a trebuit să fugă din țară și a mai renunțat și la cetățenia americană... În cazul nostru, calul ar fi, cu cea mai mare probabilitate, nimeni altul decât președintele fundației Biden, Mark Gitenstein, fost ambasador al Statelor Unite la București în timpul administrației Obama-Biden", a scris Peiu, într-un material publicat de ziare.com.
Dezvăluirile lui Giuliani ar putea fi legate chiar de perioada în care Gitenstein, un apropiat al fostului vicepreședinte american, a reprezentat SUA în România.
"Prima întrebare care își poate afla un răspuns de la Rudy Giuliani este: de ce ambasadorul Gitenstein, care în timpul mandatului a vituperat constant împotriva marilor afaceri de corupție, nu a amintit niciodată de amânarea listării la bursă a Fondului Proprietatea, ceea ce a permis, practic, preluarea, pe bani foarte puțini, a unei cincimi din acțiuni de către fondurile Elliot?", se întreabă Peiu, în articolul publicat.
Scandalul care îi are în prim-plan pe Donald Trump și Joe Biden a izbucnit după ce un denunțător anonim l-a acuzat pe președintele american că ar fi făcut presiuni în Ucraina pentru anchetarea lui Biden. Democrații din SUA au anunțat că declanșează procedura de suspendare a liderului de la Casa Albă. În replică, Trump a negat toate acuzațiile.