„Am avut o prezentare a unui specialist în domeniul energiei. Sunt ferm convins că în următoarele zile voi mai avea aceaste întâlniri cu dl premier. Îmi mențin părerea că măcar pentru o scurtă perioadă de timp trebuie să intrăm într-o zonă de reglementare. Astfel, putem proteja persoanele vulnerabile, consumatorii casnici, dar și noncasnici. Venind cu reglementarea, cred vă vom reuși să depășim mai ușor această perioadă și vom avea o cheltuială predictibilă pentru compensare.
Asupra principiilor am picat de acord, acum să vedem asupra actului normativ cum va fi închis. Știți foarte bine că există o ordonanță în Parlament și să vedem dacă este suficient să venim cu amendamente la respectiva ordonanță sau cu altă lege în completare”, a spus Marcel Ciolacu, joi seara.