„Este o rectificare care s-a făcut ilegal, împotriva Constituţiei, nu au avut avizul obligatoriu al Consiliului Superior de Apărare a Ţării, nu au avut avizul Consiliului legislativ, nu au respectat procedurile legale de punere în dezbatere a proiectului ordonanţei, nu reflectă realitatea economică şi realitatea bugetară din România. Depunem marţi, deja o avem pregătită, sesizarea către Avocatul Poporului, în care îi prezentăm toate argumentele pentru solicitarea noastră de atacare la Curtea Constituţională a ordonanţei de rectificare”, a afirmat liderul PNL, Ludovic Orban, sâmbătă, la şcoala de vară a TNL din Saturn.
PNL vrea, de asemenea, amendarea legii CCR, astfel încât să permită posibilitatea controlului constituţional şi asupra ordonanţelor de urgenţă, nu doar a legilor.
„Vom iniţia săptămâna viitoare o modificare a legii CCR prin care urmărim două obiective: să acordăm posibilitatea exercitării controlului constituţional înainte de intrarea în vigoare nu numai asupra legilor, ci şi asupra ordonanţelor de urgenţă, pentru că la ora acutală singura entitate care poate declanşa controlul de constituţionalitate în cazul unei ordonanţe de urgenţă este Avocatul Poporului. Cât timp instituţia Avocatul poporului va fi condusă de Victor Ciorbea, care este avocatul oricărui lider PSD, în niciun caz avocatul poporului, nu se va putea declanşa controlul de constituţionalitate”, anunţase săptămâna trecută Ludovic Orban.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, după ce Executivul a aprobat rectificarea bugetară fără aviz CSAT, că Guvernul forţează limitele Constituţiei şi a cerut Avocatului Poporului să sesizeze CCR în privinţa OUG de rectificare a bugetului de stat pe anul 2018. El a ţinut să avertizeze încă o dată că ”lipsa de viziune şi de responsabilitate, cât şi modul dezastruos în care a fost gestionată activitatea guvernamentală fac previzibilă intrarea României în dificultăţi majore”.
Avocatul Poporului a anunţat, joi într-un comunicat de presă, că va analiza atent cererea preşedintelui Klaus Iohannis de a ataca la CCR rectificarea bugetară adoptată de Guvern, precizând că în paralel aşteaptă şi argumentele juridice de la Preşedinţie pentru a demara un astfel de demers.
Sursa: Mediafax