Întrebat despre scenariul potrivit căruia Klaus Iohannis ar urma să fie numit șef al Consiliului European și va demisiona de la președinția României, Orban s-a declarat circumspect.
"Astea sunt niște zvonuri care au fost lansate în presă. Iohannis a avut o imagine foarte bună, alegerea lui (ca președinte al României - N.R.) a fost o surpriză la care nu se aștepta nimeni și avea un potențial foarte mare, pe care însă l-a pierdut în al doilea mandat", a declarat fostul premier liberal.
Victor Orban a dezmințit și speculațiile potrivit cărora alianța de dreapta formată de partidul său, Forța Dreptei, împreună cu PMP și USR, ar urmări să o lanseze în cursa prezidențială pe fosta șefă a DNA, actuală șefă a procurorilor europeni, Laura Codruța Kovesi.
"Kovesi este procuror șef al Parchetului European până își termină mandatul, cred că la finele lui 2026, mandat pentru care am făcut lobby și la obținerea căruia am contribuit." Orban a precizat că nu Kovesi a fost cea care i-a întocmit un dosar, ci "un procuror", precizând că îi este greu să spună "la ordinul cui", dar important este că "a fost un dosar inventat și lucrul acesta a fost demonstrat".