„Fumatul este ca şi alcoolismul, ca şi homosexualitatea, ca şi alte droguri, sunt transmise genetic şi nu o să dispară niciodată, dar poate fi micşorat. Nu numai genetic sunt transmise, ci şi prin educaţie. Cu banii pe care îi dăm şi cu produsele electronice care au apărut, sunt de aceeaşi nocivitate ca şi ţigările pozitive. Pe de altă parte, fumatul are şi efecte benefice. Are benefic asupra memoriei, pentru că excită nicotina. Sunt nişte studii, le-am citit şi eu”, a precizat senatorul PNL, Leon Dănăilă, în cadrul şedinţei de marţi a Comisiei pentru sănătate.
Comisia pentru sănătate din Senat a avizat negativ proiectului de lege prin care se interzic ţigările electronice în spaţiile publice. A existat un singur vot „pentru”, ceilalţi membrii ai comisiei abţinându-se. Preşedintele Comisiei, senatorul UDMR Laszlo Atilla, a afirmat în timpul dezbaterilor pentru proiectul de lege că iniţiativa este „extrem de superficială”.
„Este o lege extrem, extrem de superficială, ceea ce aţi prezentat dumneavoastră. Situaţia este extrem de dramatică. Eu aş sista discuţiile la acest punct”, a afirmat Atilla.
Acesta a precizat însă că, după ce vor primi şi analiza în comisie mai multe studii, se va putea vorbi despre un proiect de lege care să reglementeze situaţia ţigărilor electronice. Proiectul de lege prevedea interzicerea ţigărilor electronice în spaţiile publice.
„Prin fumat se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillor şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip „ţigaretă electronică” sau al dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului”, arată modificarea care era adusă articolului 2. În legea în vigoare, definiţia „fumatului” este următoarea: „fumat se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe”.