Prima rundă de negocieri de la Bruxelles pentru desemnarea procurorului-șef al UE nu s-a încheiat cu un rezultat concret. Discuțiile vor continua.
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a relatat că reprezentanții Consiliului UE, cu care au negociat cei ai parlamentului European, au fost în defensivă.
”Consiliul a fost astăzi în defensivă, Delegația Parlamentului European a spus foarte clar că în Parlament a existat o procedură publică, transparentă și democratică de audiere și de stabilire a poziției Parlamentului, în timp ce în Consiliu nu a existat o astfel de procedură.
Reprezentanții Parlamentului au întrebat reprezentanții Consiliului dacă au invitat candidații la dialog. De asemenea, reprezentanții Parlamentului European au cerut clarificări legate de acel vot intermediar dat în Reuniunea ambasadorilor la UE care s-a desfășurat în condiții de totală netransparență. Nu știm nici până astăzi ce s-a votat și ce mandate de negociere au fost.
În plus, Parlamentul European dorește ca la negocierile viitoare să invităm și comitetul e selecție format din experți independenți care, în prima etapă, a pus candidatul român pe primul loc pentru această poziție. Consiliul este deocamdată împotriva acestei invitații a comitetului. Noi vrem să ținem cât mai mult cont de poziția experților și vrem o decizie fundamentată.
Delegația Parlamentului European a fost condusă astăzi de europarlamentarul Claude Moraes și au mai participat europarlamentarii Ingeborg Grässle și Judith Sargentini. Delegația Consiliului a fost condusă de Finlanda și au mai participat Portugalia și Croația.
Ce se va întâmpla în continuare?
Următoarele întâlniri vor avea loc pe 27 martie, apoi pe 4 și 10 aprilie. Întâlnirea de pe 27 martie va avea loc prin videoconferință deoarece noi, Parlamentul European, vom fi în sesiune la Strasbourg, iar Consiliul nu se poate deplasa atunci la Strasbourg”, a precizat pe Facebook Sigfried Mureșan.
Dimineață, tot Mureșan a explicat ce urma să se întâmple.
Iată ce a spus acesta:
”Ca europarlamentar și, mai ales, când negociam Bugetul UE, am reprezentat Parlamentul la numeroase runde de negocieri cu Consiliul de Miniștri ai UE. Din experiența acestor întâlniri, vă pot spune că poziția Parlamentului, care susține candidatura Laurei-Codruța Kövesi, are mai multe șanse de câștig în această negociere.
Parlamentul European are o poziție extrem de fermă, stabilită ca urmare a unei audieri publice și a două runde de vot democratice și transparente. Consiliul are o poziție slabă deoarece nu are o asumare politică, ci doar un vot orientativ, dat la nivel tehnic. Parlamentul va fi extrem de ferm în a-și afirma poziția, iar poziția este clară: Laura-Codruța Kövesi este singurul nostru candidat pentru poziția de procuror-șef european.
(...) Parlamentul are câștig de cauză. Cel mai bun exemplu este următorul: când eu am negociat întreg bugetul Uniunii Europene, Comisia Europeană propusese un proiect de buget pe care Consiliul a vrut să-l reducă și Parlamentul a vrut să îl crească. Rezultatul final a fost un buget mai mare decât ceea ce a propus Comisia, mult mai apropiat de ceea ca vrut Parlamentul decât de ce a vrut Consiliul.
Un alt exemplu a fost negocierea pentru obținerea fondurilor pentru fermierii români afectați de pestă porcină africană. Comisia Europeană nu propusese niciun ban pentru sprijinirea fermierilor în Bugetul UE 2019. Eu am cerut în Parlamentul European fonduri pentru fermierii români în buget, în timp ce Consiliul, inclusiv ministrul Teodorovici au vrut un buget cu tăieri la liniile bugetare de unde puteau fi ajutați fermierii. Rezultatul a fost că m-am impus, Parlamentul a câștigat, Consiliul a pierdut și s-au alocat fonduri pentru fermierii români'', scrie Siegfried Mureșan pe Facebook.
La 8 martie, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, i-a trimis ministrului delegat pentru afaceri europene George Ciamba, preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, scrisoarea oficială prin care l-a anunţat că Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului European pentru funcţia de procuror-şef european şi, de asemenea, i-a comunicat componenţa echipei de negociere a legislativului comunitar în viitoarele discuţii cu Consiliul.
Kovesi: Nu sunt perfectă, poate am făcut și eu greșeli, dar niciodată nu am încălcat legea
Cei trei eurodeputaţi mandataţi să negocieze cu Consiliul UE în acest dosar sunt britanicul Claude Moraes (grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor - S&D), preşedintele Comisiei pentru libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne a PE (LIBE), eurodeputata germană Ingeborg Grässle (grupul Partidului Popular European - PPE), preşedinta Comisiei pentru control bugetar a PE (CONT), şi eurodeputata olandeză Judith Sargentini (grupul Verzilor), vicepreşedintă a LIBE.
În scrisoarea sa, Antonio Tajani a menţionat că, în conformitate cu reglementările în vigoare, Parlamentul şi Consiliul numesc de comun acord procurorul-şef european pentru un mandat de 7 ani care nu poate fi reînnoit, plecând de la o listă scurtă de candidaţi calificaţi întocmită de comitetul de selecţie al Biroului Procurorului Public European (EPPO).
De asemenea, preşedintele PE a amintit că în urma audierii comune din comisiile PE pentru libertăţi civile şi control bugetar de pe 26 februarie, Laura Codruţa Kovesi i-a devansat prin numărul de voturi primite pe contracandidaţii săi Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).
"La întâlnirea de pe 7 martie, Conferinţa Preşedinţilor a decis că doamna Laura Codruţa Kovesi este candidata Parlamentului şi a mandatat o echipă formată din trei negociatori (...) să susţină această poziţie în viitoarele discuţii cu Consiliul privind numirea procurorului-şef european", se mai spunea în scrisoarea lui Tajani.