Întrebat dacă este motivată intervenţia jandarmilor asupra manifestanţilor unionişti care au încercat să prelungească marşul şi pe Calea Victoriei, Klaus Iohannis a răspuns:
”Dacă a fost motivată sau nu, ne-o va spune Ministerul de Interne. Ca observator exterior, remarc că manifestanţii au exagerat un pic. Manifestaţia a avut anumite accente care nu trebuiau să fie acolo, iar jandarmii au fost un pic nervoşi”. În ce priveşte ideea unionistă, Iohannis a apreciat că este vorba de un proiect care prezintă multe dificultăţi şi care va cere timp.
”Manifestaţii ca acestea atrag atenţia, dar sunt sceptic în privinţa utilităţii acestui demers (...) Este un deziderat care cere o abordare foarte serioasă, de lungă durată. Trebuie să fie întrunite anumite condiţii internaţionale pentru a face posibil acest lucru”, a apreciat Iohannis. Acesta a criticat şi faptul că unele partide ar fi reacţionat la manifestaţia unionistă într-o ”notă populist-electoralistă”, fără ca preşedintele să nominalizeze aceste partide.
Jandarmeria arată, în raportul trimis ministrului Afacerilor Interne, că intervenţia de sâmbătă din Piaţa Victoriei a fost conform procedurilor, nu a fost în forţă, nu s-au folosit spray-uri şi bastoane, ci s-a format un cordon de ordine pentru a împiedica manifestanţii să blocheze un drum, iar cele cinci persoane au fost scoase din mulţime şi duse la secţia de poliţie pentru ca ceilalţi manifestanţi să nu se solidarizeze şi să ocupe drumul public, au declarat pentru News.ro surse ministeriale.