”Prin instituirea Zilei Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, cinstim opera şi contribuţia excepţională a lui Mihai Eminescu la identitatea naţională şi la cultivarea limbii române ca element central al patrimoniului nostru cultural. Peste generaţii, opera eminesciană reprezintă o moştenire nepreţuită lăsată nouă şi care pune în evidenţă rolul culturii în evoluţia spre modernitate a societăţii noastre, un proces care s-a inspirat din valorile occidentale şi care, printr-o fericită îngemănare cu spiritualitatea şi tradiţiile poporului român, a stat la baza împlinirii idealului unităţii noastre naţionale”, a transmis președintele Iohannis, în mesajul transmis cu prilejul Zilei Naționale a Culturii, transmite Administrația Prezidențială.
Potrivit lui Iohannis, ”atunci când de ziua naşterii „omului deplin al culturii româneşti”, cum îl caracteriza Constantin Noica pe Mihai Eminescu, omagiem însăşi Cultura, arătăm cât de important este rolul implicării personalităţilor din acest domeniu în dezvoltarea societăţii noastre”.
”Zeci de ani în perioada comunistă, cultura a fost ascunsă sub o pătură urâtă şi grea de ideologie şi propagandă, limba română a fost pusă cu forţa în slujba textelor închinate dictatorilor, tradiţiile seculare au fost manipulate ori marginalizate sau chiar interzise. Cu toate acestea, reperele culturale autentice nu au încetat să dea rod şi să hrănească speranţa în revenirea la libertate, la o societate a promovării valorilor şi a cultivării dialogului intercultural. Faptul că românii de pe ambele maluri ale Prutului cinstesc astăzi, împreună, cultura, tradiţiile şi limba din care ea şi-a tras seva puternică reprezintă rodul jertfelor şi al luptei pentru democraţie, fiind totodată dovada triumfului libertăţii, al rezistenţei şi al solidarităţii prin şi pentru cultură”, a arătat Klaus Iohannis.
Potrivit şefului statului, ”fundamentele constituirii şi progresului naţiunii, de la cucerirea independenţei şi Marea Unire la parcursul ţării noastre spre integrarea europeană şi nord-atlantică, nu ar fi fost posibile fără contribuţia elitelor şi a personalităţilor culturale”.
Nicolae Ciucă: Cultura a fost dintotdeauna un pilon fundamental al identității și al evoluției noastre ca națiune
”Operele lor au conferit legitimitate prezenţei noastre în marea familie a Uniunii Europene, unde astăzi suntem parte a unui spaţiu politic guvernat de respectul drepturilor fundamentale ale omului, printre care un loc central îl ocupă libertatea de creaţie şi liberul acces la cultură. Cultura rămâne de o relevanţă deosebită pentru întregul proiect european. Dialogul intercultural, mişcarea liberă a creatorilor, diversitatea expresiilor culturale, recunoaşterea internaţională a valorii creaţiei contemporane, ca şi cea a bogăţiei patrimoniului nostru cultural sunt consecinţe benefice ale apartenenţei României la Uniunea Europeană. Activităţile industriilor culturale şi creative au înregistrat o creştere semnificativă în ultimii ani, contribuţia lor la produsul intern brut rivalizând cu cea a unor ramuri importante ale economiei”, a mai spus preşedintele.
”De Ziua Culturii Naţionale, îndemn autorităţile să sprijine mediul cultural, public şi privat şi să acorde importanţa cuvenită educaţiei şi culturii în formularea strategiilor lor. Implicarea cetăţenilor în viaţa culturală este strâns legată de angajamentul civic şi democratic al societăţii. Îi felicit pe cei care slujesc Cultura în toate formele sale şi le mulţumesc pentru devotamentul lor, adesea neobservat şi de multe ori insuficient apreciat. Astăzi, când sărbătorim Cultura, ne amintim că prin artă şi creaţie clădim o societate liberă şi inclusivă pentru generaţiile viitoare”, a conchis Klaus Iohannis.