Potrivit sursei citate, banca centrală și-a creat câmp de acțiune și acea poziționare pentru a face față unor situații dificile. Șeful BNR a precizat, în context, că efectele acestui demers asupra economiei vor depinde de rapiditatea cu care se va forma noul guvern și de deciziile pe care acesta le va adopta.
"În prezent, situația macroeconomică pe care noi o monitorizăm și de care răspundem este stabilă, în general poziția economică a țării este bună și inclusiv prin deciziile de astăzi (joi — n.r.), reafirmăm prudența pe care am manifestat-o în trecut, ne-am creat câmp de acțiune și acea poziționare pentru a face față unor situații dificile", a explicat Isărescu. Cu privire la posibilitatea ca viitorul premier să provină de la Banca Națională, Isărescu a spus:
"Avem rezerve de cadre aici". Premierul Victor Ponta a anunțat, miercuri, la Palatul Victoria, că își depune mandatul în urma protestelor de stradă din ultimele zile. Ulterior, șeful statului, Klaus Iohannis, l-a desemnat premier interimar pe ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, și a început, joi, consultările cu partidele și formațiunile parlamentare pentru desemnarea unui nou prim-ministru.