"Eu sunt obișnuit să intru și în librării și să merg și la târguri de carte, de obicei, se vad bine cărțile și rar oamenii. Astăzi, se văd bine oamenii și sper și cărțile. În mine, veți avea un președinte care reconectează cartea la om și omul la carte, în special tânărul", a spus Iohannis, care a afirmat că este "important să dăm un semnal prin carte și prin cultură", deoarece "cultura ne salvează", a afirmat președintele ales al României, în prezența a peste o mie de persoane, venite la lansarea volumului său autobiografic.
Prin această carte, Iohannis a afirmat că dorește să se facă "puțin mai bine cunoscut", dar mărturisește că nu a avut "nici ambiții literare, nici doctrinare", când s-a apucat să o scrie.
"Am vrut să creez un mediu prin care să arăt oamenilor cum am evoluat, în viața publică, care sunt valorile mele aduse din familie, școală, cercul de prieteni, cum am văzut eu dezvoltarea, în spațiul public. Aceste lucruri le veți găsi în cartea mea, ceea ce nu o să găsiți este senzaționalul. Sunt un om nesenzațional, nu am niciun eveniment senzațional de relatat, cum nici nu cred că senzaționalul este de abordat în politică, atunci când vrei să te dedici comunității", a declarat Klaus Iohannis.
Mai multe pe HotNews.