"PSD mă acuză pe mine că am șase case. Da. Așa este! Sunt trei case și trei apartamente. Mi le-am cumpărat împreună cu soția din banii noștri. Ceea ce în mod interesant nu spune PSD și nici domnul Ponta e că domnia sa are șapte case, din care doar trei sunt declarate. Ar fi, bănuiesc, și aceasta o temă de campanie interesantă", a declarat Klaus Iohannis, la Realitatea TV, citat de EVZ.
Pe de altă parte, candidatul ACL la Președinție și-a exprimat nedumerirea cu privire la afirmațiile social-democraților, despre averea sa imobiliară, subliniind că nu știe "de ce PSD consideră că este o problemă să ai ceva".
În opinia liderului liberal, PSD ar trebui să analizeze de ce românii nu își permit mai mult. Iohannis a acuzat actualul Guvern că "lucrează foarte ineficient".
"În loc să avem o economie în creștere și să aibă toată lumea un venit în creștere, noi avem o economie în recesiune tehnică și nu reușim să facem față creșterilor de prețuri", a mai spus Klaus Iohannis.