Update 16.30 Reacția președintelui Klaus Iohannis, după întâlnirea cu Victor Ponta, a venit, însă în cadrul unui comunicat de presă, în care sunt precizate principalele subiecte care au fost atinse în cadrul discuției:
"Pe agenda discuțiilor, purtate în cadru instituţional, s-au aflat situaţia gestionării fluxurilor migratorii din regiunea Balcanilor de Vest, poziţia României faţă de această problemă şi stadiul actual al pregătirilor pentru preluarea refugiaţilor.
Totodată, s-a discutat despre întărirea cooperării dintre statele din regiune şi despre eficientizarea schimbului de informaţii între state, astfel încât acţiunile noastre să fie mai bine corelate.
În cadrul întâlnirii, cei doi oficiali au abordat şi alte probleme de actualitate. Prim-ministrul a prezentat, de asemenea, o serie de probleme curente legate de execuţia bugetară".
Update 16.00 Victor Ponta a postat pe contul său de Twitter un mesaj după întâlnirea cu Iohannis:
"Intalnire cu preşedintele Iohannis, deschidere totala pentru dialog, respect reciproc şi colaborare Guvern-Presedinte pentru bunul mers al Romaniei!".
UPDATE: Premierul a ajuns la Palatul Cotroceni în jurul orei 15.20.
Pe de altă parte, Victor Ponta a scris pe Facebook, marţi dimineata, că nu se va duce "cu caciula-n mana" la consultări: "Eu sunt dispus la colaborare cu presedintele Klaus Iohannis si nu sunt «belicos». Voi merge la discutii si ii voi arata respectul pe care mi-l arata si el mie. Din pacate domnul Iohannis are des tendinta de a ne trata cu aroganta, «ca stăpanul pe iobagi». Dar eu nu-i datorez nimic si nu am de ce sa ma prezint «cu caciula-n mana»!", a fost mesajul premierului postat pe reteaua de socializare.
La rândul său, întrebat cum comentează declaraţiile premierului potrivit cărora preşedintele nu face nimic şi tace la Bruxelles ca "surda în horă", Iohannis a replicat că el îşi face treaba şi că şeful Exectivului îşi imaginează că printr-o astfel de atitudine "belicoasă" reuşeşte să facă opinia publică să uite că este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
Reacţia sa vine după ce Victor Ponta i-a transmis tot luni că cineva trebuie să facă publică poziţia României, în condiţiile în care ”preşedintele nu face nimic” şi tace la Bruxelles ca ”surda în horă”.
"Vreau să lămuresc populaţia României şi pe cetăţeanul Klaus care e situaţia cu refugiaţii. Există, în acest moment, o tendinţă pe plan european începută întâi de Ungaria, dar care poate continua şi în cazul Sloveniei, Croaţiei, Austriei, Germaniei de a-şi închide graniţele şi, atunci, datoria mea faţă de cetăţenii României, că de-asta sunt prim-ministru, am o datorie faţă de cetăţeni, am mers să discut cu principalii noştri parteneri, pe plan regional, şi anume Bulgaria şi Serbia, ca să avem o acţiune şi o coordonare pe ceea ce este totuşi cea mai mare provocare în acest moment", a spus Ponta, la sediul PSD, înainte de şedinţa BPN.
Disputa a luat naştere după ce Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la o întrevedere cu omologii bulgar şi sârb, unde au vorbit despre posibilitatea închiderii graniţelor în faţa valului de imigranţi. Duminică, înainte de a pleca la reuniunea de la Bruxelles pe tema refugiaţilor, Klaus Iohannis a declarat că premierul nu l-a consultat, nu a avut mandat să angajeze România şi s-a "plimbat până la Sofia".