În comunicat se precizează că Guvernul consideră regretabil faptul că președintele României încearcă să înrăutățească artificial situația provocată de pesta porcină africană, prin abordarea politică.
”Executivul amintește președintelui României faptul că modul de alocare a banilor din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului este clarificat atât prin legislația specifică, cât și ca urmare a deciziei Curții Constituționale a României nr. 558 din 24 mai 2012.
De asemenea, Guvernul consideră lipsite de temei acuzațiile președintelui Iohannis, cu atât mai mult cu cât a întârziat nepermis de mult convocarea CSAT pentru avizarea rectificării bugetare, deși cunoștea faptul că acest proiect are prevăzute inclusiv fonduri necesare acțiunilor de control și combatere a răspândirii pestei porcine africane.
Guvernul consideră regretabil faptul că președintele României încearcă să înrăutățească artificial situația provocată de pesta porcină africană, prin abordarea politică”.
Guvernul explică și măsurile de control împotriva pestei porcine africane
Începând cu anul 2015, România aplică un Program de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, iniţial în 8 judeţe aflate la risc, apoi a fost extins pentru tot teritoriul României. Acest program este cofinanţat şi aprobat prin decizia Comisiei Europene.
În data de 31 iulie 2017 s-a confirmat primul focar PPA la porcii domestici, într-o exploatație non-profesională.
Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă (CNSSU) s-a întrunit în datele de 01.08.2017, 22.06.2018 (Hotărârea nr.1/2018), 06.07.2018 (Hotărârea nr.2/2018), 01.08.2018 (Hotărârea nr.3/2018) şi 28.08.2018.
Totodată, din data de 10.07.2018, s-a început uciderea preventivă a suinelor din localitățile aflate la mare risc de răspândire a bolii ca măsură excepţională aplicabilă în cazul suspicionării/confirmării bolii. Aria teritorială este stabilită prin ordin al prefectului, în calitate de conducător al Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolii. Cadru legislativ - H.G. 484/2018 de Modificare a H.G. 1214/2009.
Guvernul a detaliat în comunicat și măsurile de despăgubire:
Guvernul a stabilit acordarea de stimulente pentru vânători sau gestionari ai Fondurilor de Vânătoare cu scopul reducerii densităţii de mistreţi şi îmbunătăţirii supravegherii pasive. Sumele sunt acordate conform deciziilor Grant anuale ale Comisiei Europene. Cadru legislativ- H.G. 485/2018 de Modificare a H.G. 830/2016:
- 225lei/animal pentru porcii mistreţi găsiţi morţi
- 65 lei/ set organe de la masculii de mistreţi vânaţi în zona definită ca zonă de mare risc.
- 400lei/set organe de la femelele de mistreţ vânate în zona definită ca zonă de mare risc.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat suplimentarea bugetului cu ocazia rectificării bugetare preconizate, cu suma de 212,272 milioane lei.
Prin urmare, Guvernul a prevăzut în proiectul de rectificare bugetară sumele suplimentare necesare, însă din cauza întârzierii obținerii avizului CSAT, prima rectificare a bugetului pentru 2018 nu a putut fi adoptată la timp.
În aceste condiții, pentru asigurarea fondurilor imediat necesare plății despăgubirilor, ANSVSA a solicitat MFP suplimentarea bugetului prin redistribuirea de credite de angajament și credite bugetare de la alți ordonatori, în sumă de 40 milioane lei, fonduri care vor fi alocate în cel mai scurt timp.
În același timp, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor a demarat, începând cu data de 10.06.2018, procedurile pentru elaborarea și transmiterea către Comisia Europeană a aplicației pentru aprobarea grantului de finanțare și a cererii de plată în conformitate cu prevederile Deciziei CE 2015/144.
Până la data de 10.08.2018, ANSVSA a comunicat serviciilor de specialitate ale Comisiei Europene costurile estimate pentru acordarea de despăgubiri pentru animale și produse, precum și costurile operaționale (sacrificare, transport, distrugere a carcaselor, dezinfecție a unităților, distrugere a furajelor, etc) care au fost realizate. Toate aceste informații vor fi actualizate și comunicate Comisiei din două în două luni.
Pe baza informațiilor comunicate de ANSVSA, în aproximativ două luni de la transmiterea costurilor estimative, Comisia Europeană va adopta o decizie de finanțare care va defini condițiile de implementare: costurile eligibile și cuantumul acestora, precum și posibilitatea acordării unor plăți în avans. Decizia de finanțare va fi ulterior adoptată printr-o decizie GRANT.
Informări constante privind evoluția virusului:
Crescătorii de porci, operatorii din industria de profil, asociațiile de vânători și pescari, gestionarii fondurilor de vânătoare și instituțiile cu atribuții în prevenirea și gestionarea Pestei Porcine Africane au fost informați și avertizați în permanență asupra riscurilor și efectelor acestui virus.
Urmare a evoluției pestei porcine africane în Ucraina și Republica Moldova și a apropierii focarelor de granița cu România, respectiv sfârșitul anului 2015 și începutul anului 2016, până în prezent, ANSVSA a transmis în teritoriu 67 de note de serviciu și a organizat, în toată țara, 530 de informări și instruiri cu crescătorii de suine din sectorul comercial și necomercial, medicii veterinari de liberă practică, responsabilii fondurilor de vânătoare, ai asociațiilor de vânători și ai direcțiilor silvice.
La aceste informări și instruiri au participat din partea companiilor și asociațiilor de profil, de regulă, medici veterinari cărora le-au fost prezentate riscurile răspândirii pestei porcine africane, măsurile care trebuie respectate și implementate pentru controlul și combaterea virusului.
Fermele și crescătorii de porci, operatorii din industria cărnii, asociațiile de vânători, medicii veterinari de liberă practică au avut și informațiile necesare și instrucțiunile de combatere a pestei porcine africane la timp, așa încât deciziile pe care le-au luat în privința măsurilor de sacrificare, prevenire și combatere a răspândirii virusului au fost în deplină cunoștință de cauză.
De altfel, ANSVSA a postat pe site în data de 9 august 2018 dovada participării reprezentanților companiilor de profil la aceste instruiri, prin publicarea proceselor verbale ale tuturor întâlnirilor organizate de către ANSVSA, pe fiecare județ, fapt confirmat de semnăturile reprezentanților legali ai companiilor din domeniu și care au participat la instructaje. Aceste documente demonstrează fără echivoc faptul că autoritățile statului au informat din timp, corect și nediscriminatoriu toți operatorii din industria de profil asupra riscurilor pestei porcine africane și a măsurilor pentru controlul și combaterea răspândirii virusului.
Procesele verbale încheiate în fiecare județ, în cadrul informărilor realizate de ANSVSA, ce conțin semnăturile tuturor participanților, pot fi consultate pe site-ul ANSVSA, se mai precizează în comunicat.
Alocările bugetare din Fondul de Rezervă Bugetară la dispoziția Guvernului
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2018, nr.2/2018 s-a alocat suma de 315,7 milioane lei pentru Fondul de Rezervă Bugetară la Dispoziția Guvernului – FRB (314,7 milioane lei) și pentru Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului (1 milion lei). Fondul de rezervă a fost suplimentat pe parcursul anului cu suma de 402,7 milioane lei conform art.54 din Legea privind finanţele publice, nr.500/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În anul 2018 din Fondul de Rezervă Bugetara la Dispoziția Guvernului s-a suplimentat Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului cu suma de 514,5 milioane lei, prin care s-au alocat autorităților locale și centrale pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale, produse de inundații, mai precizează Guvernul:
- 57,777 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.177/2018 pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, pentru județele Argeș, Buzău, Constanța, Dâmbovița, Harghita, Olt, Prahova, Vâlcea, Vrancea, pentru înlăturarea efectelor calamităţilor naturale (ex: stabilizare alunecare de teren și refacere drumuri comunale, consolidare drumuri județene, refacere străzi, decolmatare albie râuri și pâraie, reconstrucție podețe);
- 9,849 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.336/2018 pentru unele unităţi administrativ-teritoriale afectate de calamităţi naturale, pentru județele Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Olt, Teleorman, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale( ex: drumuri comunale, drumuri județene, străzi, podețe);
- 108,677 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.514/2018 pentru unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale pentru județele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în perioada martie - iulie 2018 ( ex: drumuri comunale, drumuri județene, străzi, podețe);
- 212,155 milioane lei prin Hotărârea Guvernului nr.563/2018 pentru unități administrativ-teritoriale afectate de calamitățile naturale pentru județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea, pentru efectuarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale afectate ca urmare a calamităților naturale produse în perioada martie - mai 2018 ( ex: drumuri comunale, drumuri județene, străzi, podețe, rețea alimentare cu apă).
- 57,159 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.516/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru realizarea în regim de urgenţă a lucrărilor necesare înlăturării efectelor calamităţilor naturale produse în luna iunie 2018.
- 58,966 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.582/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Apelor şi Pădurilor pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundaţii în perioada iunie - iulie 2018, pe cursurile de apă din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Braşov, Caraş-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Suceava, Vâlcea,
- 10 milioane lei, prin Hotărârea Guvernului nr.342/2018, suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății - înlăturarea efectelor incendiului produs in data de 11 aprilie 2018, la Institutul de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași.