"Spuneam, în urmă cu câteva zile, de felul în care Liviu Dragnea, neasumându-și o conducere colectivă, începe să piardă teren, iar barca lui de președinte al PSD începe să fie din ce în ce mai găurită", a declarat Cozmin Gușă.
Fiind urmașul unui partid comunist, PSD nu știe să se conducă decât printr-o conducere colectivă, în care președintele contează și ar trebui să fie carismatic, subliniază consultantul politic - nu este cazul lui Liviu Dragnea, susține acesta, însă fost cazul lui Adrian Năstase, al lui Ion Iliescu și al lui Mircea Geoană, ”deloc al lui Ponta” - dar și cu contribuția vicepreședinților și a președinților de organizații județene, ceea ce, spune Gușă, se întâmplă prea puțin.
În acest moment, PSD pare dezorganizat și ”destul de rupt”, afirmă Cozmin Gușă, argumentând că se observă, în ultimele zile, din felul în care acționează prim-ministrul Sorin Grindeanu, că a luat o cale ”ușor paralelă” cu cea a lui Dragnea - ”apropo de abrogarea OUG 13, care s-a făcut la inițiativa lui Grindeanu, și, conform informațiilor mele, fără știința lui Dragnea care apoi, disperat, a venit și a propus public, împreună cu Tăriceanu, că ar fi bine să se abroge ordonanța”.
"Parcursul PSD - sub forma unui mers dezarticulat"
PSD nu are o traiectorie clară în politică în acest moment, în condițiile în care guvernarea ar trebui să fie una precisă, având în vedere că bugetul este unul ”imprudent”, iar avantajele promise populației trebuie îndeplinite, consideră Cozmin Gușă.
”Vedem un alt nucleu la Guvern care începe să fie lăudat de către disidenții din PSD, semn că se încearcă o normalitate pe formula Grindeanu. Mare parte din miniștri sunt emulii unor baroni locali, mai ales din sud, aproape deloc din Transilvania, ceea ce iar dezechilibrează PSD. Sub foma unui mers dezarticulat este parcursul PSD în politică, ceea ce generează dezechilibre. Guvernarea trebuie să fie precisă, pentru că și-a propus multe, cu puține resurse. Prea optimistă. Dacă nu e precisă, obiectivele nu vor fi îndeplinite. Deficitul va fi mult mai mare decât cel care a fost preconizat și avantajele speciale pentru populaţie nu vor putea să fie îndeplinite”, este de părere consultantul politic.
Referitor la numirea Anei Birchall în funcția de ministru interimar al Justiției, Cozmin Gușă susține că este ”o rușine pentru orice partid”, cu atât mai mult pentru PSD, care a avut și miniștri ”ca Diaconescu sau Stănoiu, care pot face față oricărei expertizări". "Ana Birchall nu poate rămâne în memoria colectivă decât ca un om care s-a autofilmat dând mită unui președinte PSD - Mircea Geoană - și folosind acea imagine când lui Geoană îi era foarte greu, după ce pierduse alegerile prezidențiale în fața lui Traian Băsescu”, continuă Guşă.
În acest moment, liderul social-democraților, Liviu Dragnea, are dezavantajul că beneficiază de consultanți slabi, preferând oameni ”cu ceva culoare, dar fără conținut”, a mai afirmat Gușă.
"Protestul din Piața Victoriei a reinventat civismul în România"
Este evident că protestul de la Palatul Cotroceni - la care participă persoane care cer demisia președintelui Iohannis și care susțin PSD - ”este artificial”, ”nu are cauză” și probabil ”a fost sprijinit de către PSD”, susține Cozmin Gușă.
”Legat de protestul de bază, cel din Piața Victoriei, este partea luminoasă a perioadei noastre colective. Străinii cu care m-am întâlnit știau de proteste și le priveau pozitiv, întrebându-se cum pot oamenii să stea în stradă fără violență. Bănuiau că sunt oameni de calitate. Aceste proteste au pus România pe hartă și au reinventat civismul, care era mort de multă vreme. Trebuie să-i laud pe cei din spatele protestelor, care n-au fost Serviciile secrete. Cei care au amorsat aceste proteste la nivel de idei și fantezie sunt oamenii care lucrează în agenții de publicitate, la departamente de Marketing din diverse companii, care și-au folosit imaginația, Facebook-urile sau blogurile pentru a amorsa un protest de calitate, la care răspunsul trebuie să fie calitativ. Protestul de la Cotroceni în mod cert nu este un răspuns calitativ”, a declarat consultantul politic.
"Serviciile nu pot scoate oameni în stradă"
Serviciile secrete nu au stat în spatele protestelor, dar s-au implicat în aceste evenimente asigurându-se că nu degenerează, a subliniat Cozmin Gușă.
”Dacă Serviciile n-ar fi implicate în aceste proteste, ar fi vai de noi. Există provocatori la fiecare pas, unii voluntari, alții puși de cineva interesat, astfel că Serviciile sunt implicate și se coordonează. Scenariile că au reușit Serviciile să scoată în stradă câteva sute de mii de români... să fim serioși. Bine ar fi să aibă atâta putere, încât să poată convinge câteva sute de mii de români să iasă de bunăvoie în stradă. Nu e așa. Asta este din categoria paronismelor - concluziile oamenilor care nu au acces la idei, la răspunsuri, și atunci inventează scenarii - companiile multinaționale care ne mulg, marile puteri care ne distrug, serviciile secrete care acționează la comandă. Sunt prostii care, cu un aer de superioritate, încearcă sa convingă lumea că albu-i negru și invers. Serviciile asigură o anumită organizare care să nu degenereze. Încă aștept concluzii legate de ultrașii infiltrați la proteste - puteau să moară oameni”, a conchis consultantul politic.