”Încă de la jumătatea campaniei am prezentat scenarii conform cărora puterea să fie pace naturală, pace negociată, apoi simulată, sau război între palate. După evenimentul de la jurământ și după ce s-a întâmplat la CSM știm că avem război între palate”, a declarat Cozmin Gușă.
Deocamdată, avem de-a face cu un "război rece", susține consultantul politic, subliniind că acesta se duce, în premieră, nu între Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, ci între Cotroceni și Parlament.
În opinia lui Gușă, Klaus Iohannis este acum doritor să "iasă la luptă" și să genereze un eveniment care nu poate să ducă decât la o bătălie legată de intenția de suspendare din partea majorității.
"Este clar că ceea ce face Iohannis este să enerveze majoritatea parlamentară, preocupată de problemele liderilor și ale membrilor. Ținând cont de câștigarea puterii, va duce la o contondență care înseamnă acțiunea de suspendare a președintelui", arată Cozmin Gușă.
Iohannis vrea să aducă poporul de partea sa, din perspectiva unei suspendări iminente
Iohannis face un recurs la popor, însă a ales soluția rapidă, când avea posibilitatea să mai aștepte, este de părere consultantul politic, adăugând că președintele nu poate decât să constate că instituțiile statului sunt scindate și nu le mai are de partea sa.
"Consideră că acel mesaj legat de anticorupție, de posibilitatea Legii amnistiei și a grațierii va aduce poporul de partea sa așa cum aceștia nu au fost la alegeri de partea PNL și USR. Iohannis avea posibilitatea să mai aștepte, dar a ales soluția rapidă", spune Gușă.
Vedem un Iohannis hotărât, metalic, care are pasul bine măsurat, știe consecințele pașilor săi, dar astăzi nu are armată politică, afirmă consultantul politic. "A ajuns așa tocmai din cauza trădării celor care au avut încredere. Cioloș - n-a acceptat să intre în campanie, a preferat un joc ambiguu. PNL a preferat un joc pe echipe, cu echipa lui Blaga interesată de propria supraviețuire și echipa lui Gorghiu, interesată de înavuțire", a completat acesta.
Klaus Iohannis nu a luat în calcul că semnalele din 2016 - alegerile locale și parlamentare - au spus că lupta anticorupție "a înfrânt" - cetățenilor li s-a părut falsă și au preferat lideri dovedit corupți, a mai subliniat Gușă.
La nivel parlamentar, susține consultantul politic, într-o proporție covărșitoare, cei de acolo sunt pentru legea amnistiei și grațierii. "Băsescu și ai săi doresc amnistia și grațierea chiar dacă n-o s-o spună, și avem și un UDMR care are probleme în acest sens”, a precizat acesta.
Forțarea suspendării nu este în avantajul lui Iohannis; timpul este aliatul său în acest moment; aici contează și instinctul politic, crede Gușă.
Imaginea Parlamentului este și imaginea opțiunii cetățenilor activi. "Iohannis ar dori să readucă de partea sa publicul din 2014, cetățenii care nu au participat la aceste alegeri, Diaspora, care, de asemenea, a fost inactivă", a mai precizat consultantul politic.
"Ieri a apărut o știre că un parlamentar ALDE ar fi depus proiectul legii amnistiei și grațierii. Asta se va putea confirma doar la nivelul reluării lucrărilor comisiei respective. Nu înțeleg de ce atâta rușine și negare", susține Cozmin Gușă.
În opinia sa, vorbim despre "entitatea ALDE-Tăriceanu" și "Dragnea-PSD".
”ALDE - Tăriceanu vor fi berbecele acestei acțiuni legate de amnistie și grațiere. În jurul lor se vor ralia celelalte formațiuni politice. Își vor lua și gloria și oprobriul unei comunități. Vor continua să fie contondenți la adresa lui Iohannis. Putem avea scenariul acțiunilor lui Tăriceanu, dacă ne gândim că îi va lua locul după o posibilă suspendare.
Dragnea - PSD: din reacția liderului PSD, care a preferat să-i răspundă lui Iohannis despre legea suspendării taxelor, nu la obiect vedem tendința lui Dragnea de a practica 'tehnici de aikido'", a explicat consultantul politic.
Amnistia și grațierea au fost principalul motor al campaniei electorale a majorității care acum guvernează, consideră Gușă. "Din pricina slăbiciunii PNL și USR ei și-au impus această prioritate zero pe marginea unui joc electoral care a pus pe masă un program electoral care aduce bunăstarea. 'Dacă tot ne propunem să obținem amnistia și grațierea, suntem obligați să facem treabă în folosul cetățenilor'", a mai precizat Gușă.