"Am discutat astăzi cu doamna ministru Păstârnac (ministrul pentru Românii de Pretutindeni — n.r.) și dânsa mi-a spus că a avut întâlniri cu autorități locale din Sicilia, vor urma și alte întâlniri mâine (joi — n.r.). Aștept raportul pe care dânsa mi-l va prezenta până la finalul acestei săptămâni. Important pentru noi este ca românii — care sunt foarte mulți și care muncesc în afara țării noastre pentru mai bine, pentru a câștiga mai mult, pentru a trimite bani mai mulți acasă familiilor lor — să se simtă apărați de statul român. O să discut dimineață cu domnul ministru Meleșcanu, pentru că e clar că în Italia, la ambasada noastră de acolo, e nevoie de o întărire a echipei. De asemenea, împreună cu autoritățile italiene trebuie să găsim pârghiile necesare astfel încât dacă aceste cazuri se dovedesc a fi adevărate, să găsim colaborarea necesară astfel încât românii care lucrează în afara țării să se simtă apărați de către statul român, iar cei care au făcut, dacă au făcut anumite lucruri care nu sunt în concordanță cu legea, să plătească", a afirmat Grindeanu la TVR.
El a adăugat că au mai fost colaborări între autoritățile române și cele italiene pe acest subiect, iar în urmă cu câteva săptămâni a avut loc un control în regiunea Lazio, unde sunt de asemenea mulți români, și nu au fost semnalate aspecte "dincolo de lege".
"Este important, și doamna ministru Păstârnac a deschis astăzi acest subiect în discuțiile cu autoritățile locale de acolo, perspectiva deschiderii unui centru de consiliere pentru muncitorii români de acolo, astfel încât să creăm pârghiile necesare să prevenim unele situații neplăcute", a menționat premierul, citat de Agerpres.
Un reportaj publicat duminică, 12 martie, de săptămânalul britanic "The Observer" relevă că mii de românce care lucrează în agricultură în provincia Ragusa din Sicilia sunt victime a numeroase abuzuri, inclusiv amenințări și agresiuni sexuale.
Potrivit Proxyma Association, organizație italiană care apără drepturile imigranților, citată de publicația britanică, "mai mult de jumătate dintre româncele care lucrează în fermele din acea zonă sunt obligate să întrețină relații sexuale cu angajatorii lor, iar aproape toate lucrează în condiții de muncă forțată și de exploatare severă".
"The Observer" spune că poliția locală menționează că aproximativ 7.500 de femei, majoritatea din România, trăiesc și muncesc în "condiții de sclavie" în fermele din regiunea Ragusa.