''De ce îşi doreşte Victor Ponta locul lui Valeriu Zgonea? Pentru că din poziţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor ar putea să controleze mai uşor procedurile parlamentare în cazul ridicării imunităţii. Pe oricine va propune PSD pentru această funcţie, în cazul demiterii lui Zgonea, va trebui să îndeplinească o condiţie: să aibă, dacă nu o condamnare, măcar un dosar penal sau să fie un susţinător al platformei anti-justiţie. De fapt, miza PSD legată de preşedinţia Camerei Deputaţilor este de a crea o situaţie politică prin care să blocheze lupta împotriva corupţiei şi să îi scape basma curată pe cei anchetaţi în prezent'', a scris Alina Gorghiu marţi pe Facebook.
Liderul PSD Liviu Dragnea a declarat, luni seara, că "sufleteşte şi pragmatic" şi-ar dori ca Victor Ponta să devină preşedintele Camerei Deputaţilor şi să meargă împreună în campanie, precizând că se va întâlni cu fostul premier pentru a discuta "şi asta şi alte lucruri".
"Eu, sufleteşte şi pragmatic, mi-aş dori ca Victor Ponta să devină preşedintele Camerei Deputaţilor şi să mergem împreună în campania electorală, cum am fost atâţia ani de zile. (...) Am stabilit cu Victor, zilele trecute, ca după Paşte să ne vedem să discutăm şi asta şi alte lucruri, pentru că funcţia de la Cameră nu e importantă în sine, avem de discutat mai multe lucruri, despre reimplicarea lui în partid, pentru că avem nevoie de el, el are nevoie de noi şi România are nevoie de refacerea echipei dintre noi doi. O să mă văd cu Victor şi o să discutăm", a declarat Liviu Dragnea, la România TV.