"Departamentul SUA nu a prins ultimele etichete puse de Victor Ponta jurnaliștilor în cazul ministrului venit în locul d-lui Dragnea, sunt cuvinte care nu are sens să reproduc, aș aștepta o reacție din partea presei din România, din partea Clubului Român de Presă, m-aș bucura să văd că politicienii atunci când sunt jigniți chiar de un prim-ministru,care are în pixul domniei sale 15 milioane de euro cu dedicație pentru presa din România fără criterii, să puteți să-i spuneți că greșește", a declarat Alina Gorghiu.
În acest sens, copreședintele PNL a ținut să puncteze faptul că "Klaus Iohannis nu avea nici o șansă în campania electorală dacă în România nu exista o presă care să transmită și mesajele sale".
"PNL nu avea nici o șansă să-și promoveze candidatul dacă nu exista, și mulțumesc lui Dumnezeu că a existat, presă care să fie corectă în România. Sper ca etichetele lui Ponta să dispară în viitorul apropiat și îmi pare rău că oamenii politici când jignesc, calomniază, nu sunt sancționați suficient. Dar am și o paranteză, mai sunt și din presă oameni care nu se ridică la nivelul ideii de presă și ar trebui sancționați și ei", a mai declarat Alina Gorghiu.
Relele tratamente aplicate deținuților, corupția la nivelul guvernului, discriminarea sistematică a romilor în societate, condițiile precare din penitenciare, tentativele constante ale unor politicieni de a lovi în independența justiției, dar și amenințările la adresa libertății presei, violența și discriminarea împotriva femeilor — acestea sunt principalele probleme identificate în cazul României în raportul pe 2014 al Departamentului de Stat al SUA referitor la drepturile omului în lume.