"Dacă vă uitați la celelalte partide politice și la oamenii din generația noastră, o să constatați că au eșuat. Un Ponta, un Șova, o Elena Udrea, o Monica Iacob Ridzi sunt oameni care au eșuat lamentabil în politică. Dacă vrem să nu se întâmple asta, veți fi alături de mine, mă veți trage de mânecă atunci când partidul derapează, mă veți încuraja atunci când partidul face un lucru bun, ne veți critica atunci când nu facem suficientă opoziție. (...) Dacă eu voi eșua lamentabil ca cei pe care i-am enumerat anterior, toată generația noastră eșuează. Să ne fie clar că depindem unii de alții și trebuie să tragem toți în aceeași parte a căruței", a afirmat Gorghiu, în discursul susținut în fața participanților la Delegația Permanentă a TNL Prahova.
Liderul liberal a arătat că, în acest moment, PNL nu face suficientă opoziție, însă, o va face pe viitor pentru că are o obligație atât față de istoria de 140 de ani a partidului, cât și față de generațiile viitoare.
"Avem o resursă umană incredibil de bună, oameni pregătiți curați, care știu să articuleze un discurs public, care știu care sunt mesajele PNL și istoria PNL, care nu intră în politică pentru că obțin o funcție mâine. (...) Obiectivul vostru și al nostru este să schimbăm în bine, cât se poate de mult, viața oamenilor", a mai afirmat copreședintele PNL.
Alina Gorghiu și secretarul general al PNL, Gheorghe Flutur, au participat, la Ploiești, la reuniunea Delegației Permanente a TNL Prahova, în cadrul căreia a fost prezentat proiectul 'Carieră Liberală'.