Reprezentantul ALDE face acesta declaratie in contextul in care Consiliul General al Capitalei va vota joi propunerea primarului general Gabriela Firea de sustinere financiara a proiectului cu 15 milioane lei.
"Eu am un punct de vedere personal, am si spus-o in timpul campaniei locale. Catedrala Mantuirii Neamului nu cred ca trebuie finantata din bani publici, atata timp cat proiectul Catedralei nu a fost unul public. Bucurestiul, insist asupra acestui lucru, nu va fi imbogatit cu un mare monument de arhitectura, care sa fie o mandrie pentru toti bucurestenii, ca sunt practicanti ortodocsi sau nu, asa cum se intampla bunaoara la Barcelona cu catedrala lui Gaudi, care e o bijuterie a orasului, ca e cineva catolic sau nu, conteaza prea putin din acest punct de vedere. Deci va fi un monument care nu va imbogati orasul, nu s-a sfatuit Patriarhia cu nimeni cand l-a proiectat asa cum l-a proiectat, nu vad de ce ar trebui finantat din bani publici", a declarat Barbu marti la RFI.