„Prin aceste legi în niciun caz nu destabilizăm nici justiţia şi nici independenţa justiţiei. Toate acele alineate care vizează amestecul politicului sau amestecul ministrului Justiţiei în desemnare, recuzare, etc. au fost eliminate”, a spus Iordache, joi seara, după o zi în care Comisia a dezbătut şi amendat Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.
În ceea ce priveşte amendamentul votat joi prin care se înfiinţează o secţie specială de investigare a unor infracţiuni din justiţie, Iordache a spus că acesta a fost adoptat la propunerea asociaţiilor profesionale, scrie Mediafax.
„Ceea ce ne-am dorit noi, la propunerea asociaţiilor profesionale, este înfiinţarea acestei secţii specializate, o secţie în subordinea procurorului general şi procurorul şef al acestei secţii e numit de plenul CSM, la propunerea secţiei pentru procurori. Deci în niciun fel nu avem un amestec politic. Toate asociaţiile profesionale care au depus amendamente au venit, au exprimat punct de vedere. Avem Asociaţia Magistraţilor din România şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România care au exprimat puncte de vedere”, a spus Iordache.
El a arătat că s-a făcut o concesie în acest sens, întrucât iniţial s-a dorit înfiinţarea unei direcţii.
„Dacă în iniţiativa depusă de noi discutam de Direcţie, în urma analizei şi a propunerilor făcute am ajuns la concluzia că nu e necesară înfiinţarea unei Direcţii şi e necesară înfiinţarea unei secţii, cu un personal foarte mic, cu 20 de posturi, cu 8 procurori, am stabilit nişte condiţii pentru aceştia. Argumentele care justifică înfiiinţarea acestei secţii sunt prezentate de asociaţiile profesionale”, a mai spus Iordache.