Partidul Verde, a spus el, este în grupul Verzilor din Parlamentul European, cu o reprezentare solidă în ţări precum Germania, Belgia, Olanda, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia.
Partidul Verde, precizează el, „nu are nicio legătură cu niciun partid de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, probabil că doar cămaşa era verde”.
„Trecutul acestui partid, până în momentul de faţă, nu are nicio legătură cu ceea ce se va întâmpla de azi înainte şi prezenţa mea este o garanţie. Orice legătură cu orice alt partid sau asociere de partide din legislaturile trecute nu face parte din activitatea noastră de azi înainte”, a afirmat Florin Călinescu, care a atras atenţia că cetăţenii trebuie să aibă încredere în informaţiile pe care le va transmite doar pe pagina sa de Facebook, „ca o garanţie a autenticităţii şi a seriozităţii mesajului”.
„Fac acest pas pentru că nu am încredere şi aţi auzit, cel puţin în preajma alegerilor europarlamentare, de la PSD până la PNL, de la USR până la PLUS, cred că şi ungurii s-au foit la un moment dat pe lângă mine, au generat diverse zvonuri legat de asocierea mea politic de dumnealor. Deci, acesta este drumul pe care am să merg. Încercăm să construim ceva numai cu ajutorul dumneavoastră. N-am să stau prea mult dacă nu stârnesc, în dumneavoastră, dorinţa de acţiune. (…) Nu cunosc altă încercare decât dinăuntru, cum se spune, să intrăm în arenă”, a mai afirmat Călinescu.
El a făcut referire la problemele de mediu din prezent, dar şi la împrumuturile contractate de Guvern, despre care spune că vor fi plătite de generaţiile următoare.
„Partidul Verde nu înseamnă numai natură şi prezervarea ei, deşi trăim momente cruciale. Dacă vi se pare de glumă că în Alaska sunt deja 30-35 de grade Celsius şi că în continuare viaţa este periclitată şi viaţa viitoare în mod sigur este afectată, ca şi împrumuturile nenorocite pe care cei de la putere le fac pentru împovărarea generaţiilor viitoare, încercând să cumpere electoral pe cei de astăzi, atunci este ok. Pe mine mă interesează tot ceea ce poate să pună în pericol sănătatea planetei. Cred că va fi titlu de lege: un copac nejustificat tăiat sau fraudulos egal un an de puşcărie (...). Voi încerca să vin cu iniţiative extrem de clare şi de articulate despre absolut toate domeniile existenţei societăţii noastre, nu doar despre sănătatea planetei”, a adăugat actorul.
Florin Călinescu a mai spus că nu va face alianţă cu niciun partid.
„Nu găsesc puncte comune cu niciunul dintre ei. Nu intru în acest partid cu gândul să candidez pentru nicio funcţie publică, ci doar pentru a-i îndemna şi a-i încuraja pe cei care nu făcut politică până acum, în special pe tineri. Aş vrea ca acest partid să fie o şcoală pentru tinerii care doresc să conteze începând de astăzi pentru România”, a susţinut el.