"Când am vrut să facem târgul de Crăciun în Piața Victoriei, am fost lăsată singură, protestatarii de profesie au demontat scena. A fost un strigăt de alarmă, dar probabil că unii colegi au crezut că ei nu vor fi vizați. S-a întâmplat pe 10 august. I-am reproșat doamnei ministru că prin strategia de comunicare a vrut să transfere răspunderea pentru tot ce urma să se întâmple pe umerii prefectului. Deodată, prefectul, care doar contrasemnează un ordin întocmit de militari, apare ca personaj principal un prefect. În noaptea aceea s-a menționat în presă numele prefectului, a doua zi, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a spus că prefectul a dat ordinul de intervenție, urmărind probabil reacțiile și presa internațională și văzând că interventța e considerată mai agresivă. Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a arătat către prefect, presa spunând că a lucrat cu primarul general. Așa am ajuns vinovat de serviciu că eu am pus la cale intervenția, pentru că omul care a dat ordinul e prefectul Capitalei, cel care a lucrat cu mine", a declarat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, la România Tv.
Primarul general a precizat că ordinul semnat de prefect nu conține detalii cu privire la modalitatea de intervenție.
"Știu cum arată un astfel de document. Sub nicio formă într-un ordin de evacuare nu se scriu elemente de luptă, sunt transmise doar între militari. Prefectul este un civil, iar ordinul conține situația: câte persoane sunt, câte sunt agresive, dacă sunt în pericol forțele de ordine, dacă se încearcă intrarea într-o instituție publică, se decide evacuarea și forțele care intervin. Nu se scrie cum se intervine, că e cu tunuri cu apă. S-a lăsat doar că prefectul, care a lucrat cu primarul general a lăsat să se dea cu gaze lacrimogene. Ancheta va dovedi cele spuse de mine", a mai spus Firea.