ELENA UDREA. Întrebată, sâmbătă, la Turda, la finalul lansării filialelor Turda şi Câmpia Turzii ale PMP, cum comentează înlocuirea unor miniştri PNL din Guvern şi propunerea de numire a lui Klaus Iohannis ca ministru de Interne, ELENA UDREA a spus că schimbarea unor miniştri liberali nu are legătură cu agenda românilor, ci este "o încercare de preluare a puterii de către Antonescu de la Victor Ponta".
ELENA UDREA. "Este un joc politic în interiorul USL, o încercare de preluare a puterii de către Antonescu de la Victor Ponta. Nu are nicio legătură cu agenda românilor, nu este această remaniere făcută pentru a genera un guvern mai bun, deşi au plecat nişte miniştri slabi, unii, dintre cei care au venit, se plimbă doar pe nişte locuri, evident că nu are legătură cu calitatea guvernării, ci cu luptele pentru putere din interiorul USL. Ne apropiem de limita acestei uniuni şi fiecare dintre cei doi, Victor Ponta şi Crin Antonescu, încearcă să aibă un ascendent. De data aceasta, Antonescu încearcă să îi dea şah lui Ponta, aducând în Guvern pe Iohannis, care va fi o piatră de încercare, va fi opoziţia din interiorul guvernului la Victor Ponta, la care se va adăuga opoziţia lui Antonescu la Ponta în interiorul USL, până când acest circ se va opri şi USL va sfârşi prin a se rupe după europarlamentare", a spus ELENA UDREA.