ELENA UDREA. Ioan Oltean a făcut o declaraţie de presă înainte de plecarea unei delegaţii formate din peste o sută de persoane din Bitriţa-Năsăud la mitingul anti-USL de la Bucureşti, ocazie cu care a fost întrebat cum comentează plecarea Elenei Udrea din partid.
"Orice plecare din partid este un minus pentru el, iar plecarea Elenei Udrea nu este una care să ne bucure. E o plecare care lasă un loc gol, greu de umplut, dar aceasta este viaţa. În politică, fiecare îşi creează propriul drum şi propria strategie. PDL nu poate să manifeste dezinteres faţă de plecări, dar trebuie să ştie să-şi gestioneze politica şi strategia pe care o are pregătită pentru prezentul imediat şi viitorul foarte apropiat”, a spus Ioan Oltean.
ELENA UDREA. Întrucât deputatul ELENA UDREA şi mai mulţi lideri ai PMP au anunţat că sâmbătă vor face o vizită în Bistriţa-Năsăud, unde vor inaugura sedii ale PMP din Bistriţa şi comuna Dumitra, Ioan Oltean a fost întrebat dacă are emoţii legate de această vizită.
"Întotdeauna am emoţii când mă întâlnesc cu doamna Udrea. Mereu am spus asta. Îmi pare rău că nu sunt sâmbătă aici ca să fiu şi o gazdă foarte bună. Am să o sun şi am să-i urez bun venit telefonic. Sper să se simtă bine. Mi-ar fi făcut plăcere să mă întâlnesc la Bistriţa cu doamna Udrea. ELENA UDREA nu este un adversar, este un partener şi am avut întotdeauna o relaţie foarte bună cu domnia sa”, a spus vicepreşedintele PDL.
ELENA UDREA. Referitor la posibile plecări din PDL spre Mişcarea Populară generate de vizita liderilor PMP în Bistriţa-Năsăud, Ioan Oltean a spus că joi seară a avut loc o şedinţă a Biroului Permanent Judeţean al PDL în care el a luat pulsul organizaţiei şi nu a primit niciun semnal în acest sens, dar "în politica românească orice e posibil".
Vineri la prânz, peste o sută de membri PDL au plecat la Bucureşti, unde sâmbătă va avea loc un miting anti-USL la care sunt aşteptate peste 15.000 de persoane.
ELENA UDREA. Partidul Mişcarea Populară Bistriţa-Năsăud a anunţat, totodată, printr-un comunicat, că Elena Udrea şi mai mulţi lideri ai PMP vor sosi sâmbătă în judeţul Bistriţa-Năsăud şi se vor întâlni cu simpatizanţii partidului la Căminul Cultural Dumitra, acolo unde funcţionează a doua organizaţie ca mărime din judeţ - cu 60 de membri - după cea din Bistriţa, care numără 120.