Proiectul de lege privind salarizarea unitară va fi semnat joi la CExN al PSD, care se va reuni la Sinaia, a anunțat luni președintele partidului, Liviu Dragnea.
Șeful PSD a precizat că acest proiect este în prezent finalizat.
"Astăzi proiectul de lege al salarizării este gata. Urmează ca joi, poate de mâine ministrul Muncii să meargă la Parlament să strângă semnăturile. Joi va fi semnat de liderii coaliției și de parlamentari. Îl invit joi pe președintele Tăriceanu să vină la Sinaia să semnăm împreună acest proiect de lege", a declarat Dragnea la Antena 3.
Premierul Grindeanu a anunțat astăzi că Guvernul nu-și va asuma răspunderea pe Legea salarizării unitare și că acest proiect va urma circuitul firesc, prin procedură parlamentară. Ieri, ministrul Finanțelor Viorel Ștefan declara la un post de televiziune că legea este necesară, în regim de maximă urgență, precizând că "Ministerul Muncii scrie rețeta, noi facem devizul".
Grindeanu, precizări de ultimă oră despre Legea salarizării unitare
"Legea salarizării unitare este foarte necesară, în regim de maximă urgență, pentru a da stabilitate sistemului de salarizare din sectorul public din România(...)sunt decizii ale Curții Constituționale, ale instanțelor, care au făcut ca sistemul de salarizare să fie imprevizibil total. Nu știm la ora actuală exact care este ultima hotărâre de instanță care s-a pronunțat pe teritoriul României în materie de salarizare și ce nivel de referință s-a mai dat între timp și nu știm ce efecte propagă asupra bugetului de stat. Deci, cu 1 iulie, sunt convins că noi vom implementa această lege", a spus Viorel Ștefan, la Antena 3.
În ceea ce privește impactul bugetar, ministrul Finanțelor a menționat că anvelopa suplimentară pe care o va genera această lege va trebui să se încadreze în 7,8% din PIB și maximum 25,5% din veniturile bugetare.