„Lui Victor i-am dăruit şase ani din viaţa mea. Să ne înţelegem. Iertaţi-mă. Şi la partid, şi la Guvern, de câte ori a fost nevoie să ies în faţă, am ieşit. Mi-am şi luat-o. Deci ca să ştim ce vorbim. Dar eu nu pot să spun că de mâine sau de ieri sunt duşman cu Victor Ponta. Eu nu pot să mă întorc aşa, că nu sunt Hopa Mitică”, a spus Dragnea, la un post TV.
Întrebat ce va face dacă îi va fi trimisă demisia în alb a lui Ponta, Dragnea a răspuns: „Demisie în alb? Dacă vine la mine, o rup imediat. Asta ca să nu prăpădim hârtie degeaba. Eu nu mă joc cu aşa ceva. Categoric Ponta nu va pleca din PSD dat afară de mine”.
Dragnea a ţinut, totodată, să devoaleze şi momentele când îl lăsa pe Ponta să câştige la tenis, relatează mediafax.ro.
„Eu am jucat de multe ori tenis cu Victor Ponta şi cu alţi prieteni. Acum pot să spun, Victor era cam supărăcios la tenis. La final, cam trebuia să-l lăsăm să câştige pentru că se supăra rău. Nu-l mai las acum să câştige”, a spus Dragnea, care a adăugat că, "în general", îl va ajuta pe acesta cu orice poate.