"M-am uitat pe articolul de lege doar ca interpretare. Am înțeles că a fost legea statutului parlamentarilor din 2016, modificată în 2013. Până în 2013 nu se interzicea angajarea rudelor. Ceea ce s-a votat astăzi clarifică același lucru, că nu poate fi o lege aplicată retroactiv", a spus Dragnea.
"Nu înseamnă că parlamentarii își pot angaja rudele de acum încolo. Legea din 2013 este încă în vigoare. Am înțeles că se va depune o contestație la CCR și cel mai bine este să așteptăm decizia Curții. Dacă articolul de azi este inutil sau n-are niciun efect, cu atât mai bine. Eu zic că CCR va adopta o decizie pe care o vom respecta cu toții. Din punctul meu de vedere, îmi asum faptul că n-am fost atent. Nu văd ce efecte poate să aibă, doar discuții.", a continuat acesta.
Liderul PSD a fost întrebat și despre ce părere are despre contestațiile pe care președintele României, Klaus Iohannis, le-a înaintat Curții Constituționale, inclusiv cea care se referă la legea pensiilor speciale pentru aleșii locali
"Este dreptul președintelui să facă contestație la CCR. Parlamentul a votat această lege având motivații serioase. Președintele este un om cu foarte multe drepturi și și le exercită, inclusiv dreptul de a critica", a declarat Liviu Dragnea.
Referitor la invitația PNL către Dacian Cioloș de a intra în partid, președintele PSD este de părere că este jignitoare.
"Cred că e jignitoare pentru Dacian Cioloș, dar am înțeles că a respins-o. Nu mă interesează foarte mult ce fac cei de la PNL. Încearcă să-și găsească busola, calea, și nu prea reușesc", a conchis Liviu Dragnea.