"În primul rând, mie, personal, mi-a produs foarte multă dezamăgire. Un om care minte pe mine mă dezamăgește foarte mult. Nu numai pe mine, miniștrii și întregul PSD, la întâlnirea înaintea formării guvernului, și opinia publică, când a spus că nu se va implica în lupta politică, nu se va implica în campania electorală, ceea ce, iertați-mă, o face acum cu prisosință. De asemenea, un om care nu-și asumă public aparteneța la un partid, care nu vrea să intre în alegeri, să se confrunte cu cetățenii, în schimb vrea să stea de-o parte, ca să beneficieze de asta, este un om care nu poate beneficia de respectul meu. Nici nu are importanță pentru el respectul meu. Sunt numai explicațiile pe care vi le dau. Trei, vorbim despre un guvern care are anul acesta are câteva 'mari realizări''.
PSD nu va Guverna cu PNL, este declarația fermă a lui Liviu Dragnea la JOCURI DE PUTERE.
"Dorința noastră legitimă, ca, la aceste alegeri, noi, împreună cu ALDE, să putem avea o majoritate în parlament și să facem majoritatea guvernamentală, respectiv guvernul cu colegii de la ALDE (...) UDMR? După astfel de declarații, categoric nu, și nu numai. Nu putem guverna cu PNL, și aici nu e vorba nici de aroganță, nu e vorba nici de răutate, nici de dușmănie. Este vorba despre pragmatism. România, în următorii ani, are nevoie de un guvern stabil, un guvern coerent și un program de guvernare sănătos, care să producă creștere economică și să aibă continuitate în actul guvernare. Guvernul potențial sau ipotetic PSD—PNL din 2017 ar fi în oglindă guvernul PSD-PDL din 2009, care, în câteva luni de zile, se rupe. Asta înseamnă că ne batem joc de oameni, toate speranțele tuturor celor care votăm în decembrie o să fie aruncate la coș, pentru că o să ne certăm după câteva luni de zile de ce nu există compatibilitate absolut deloc între actuala structură de conducere a celor de la PNL și cei din PSD", a afirmat Dragnea.