"Am făcut și eu greșeala să mă uit la televizor la președintele Băsescu, și spun că am făcut greșeala pentru că ieri a fost o zi sfântă, Duminica Floriilor, și era o zi în care chiar trebuia să vorbim de bine, de iubirea de aproape (...). Aseară nu au fost declarații incendiare, după părerea mea au fost declarații iresponsabile din partea președintelui Băsescu. Aseară a împărțit vinovății în stânga și în dreapta, a cerut să fie condamnați unii și alții, a amenințat că unii nu vor mai fi găsiți acasă", a declarat Dragnea, la TVR, conform agerpres.ro.
Dragnea a adăugat că, în fața unor asemenea declarații, nu se poate să nu existe o reacție din partea premierului.