"Dacă este vorba de un conflict (militar) de amploare, nu văd un risc foarte mare, dar gesturi agresive şi de o parte şi de alta, inclusiv prin folosirea limitată a forţei militare (acest lucru) este posibil", a mai punctat fostul ministru de Externe.
Tensiunile dintre Teheran şi Riyad s-au amplificat în ultimele zile după ce Arabia Saudită a executat un cleric şiit, Nimr al-Nimr, acuzat de terorism. În replică, liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat Arabia Saudită că riscă "răzbunarea divină".
Mai mulţi experţi în Orientul Mijlociu susţin că situaţia în zonă este una extrem de gravă şi că în următoarele săptămâni sau luni lucrurile ar putea degenera."Acest conflict este aprig discutat în lumea arabă. Cele două naţiuni deja s-au situat pe poziţii adverse în conflicte precum Siria, Irak, Yemen, Bahrain sau Liban. Acum, întrebarea este cât de mult vor degenera lucrurile. Situaţia este extrem de volatilă între aceste state puternice din Golf, Arabia Saudită - dominată de suniţi, şi Iran - dominat de şiiţi. Este un război al cuvintelor. Este şi un război prin intermediari.... Lucrurile ar putea deveni extrem de urâte şi de periculoase în următoarele săptămâni sau luni", a declarat Fawaz Gerges, şeful catedrei privind studierea Orientului Mijlociu la London School of Economics.
La rândul său, general-locotenentul Mark Hertling, analist militar pentru CNN, consideră că acest conflict se dezvoltă foarte repede.
"Este posibil un conflict militar direct între Arabia Saudită şi Iran", crede Mark Hertling.