Decizia de demitere a lui Remus Borza din calitatea de consilier onorific pe probleme economice, reformă şi fiscalitate al premierului Viorica Dăncilă a fost publicată în Monitorul Oficial.
Premierul Viorica Dăncilă îl va demite luni pe Remus Borza, anunţa sâmbătă Antena3. Consilierul pe probleme economice a anunţat un val de concedieri, dintre colaboratorii Vioricăi Dăncilă.
Mai exact, Borza susţinea că Guvernul are mult prea multe ministere şi că ar trebui să renunţe la câteva dintre ele.
„La Guvern trebuie să mai reducem din ministere. Mai răruţ e mai drăguţ. E mai eficient, mai rămân bani să facem şi o fabrică în România”, a spus Remus Borza.
Deputatul Remus Borza a fost desemnat în 30 mai consilier onorific al premierului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate.