"Au fost întâlniri care m-am dus cu stres. Să te întânești cu Netanyahu nu e un lucru ușor. Am rămas prieteni și lucrurile nu numai ca mi-au intărit impresia, dar l-am luat ca model în politică (...) Regele Spaniei - am discutat despre fotbal. Discuția trebuia să dureze 30 de minute și am stat o oră și 20 de minute", a povestit Viorica Dăncilă, la un post TV, notează stiripesurse.ro.
Cât privește vizita la Vatican, premierul spune că: "întâlnirea cu Papa, un om foarte calm, care m-a întrebat din prima clipă de ce am vrut întâlnirea, ce probleme personale am, dacă mă macină ceva din punct de vedere personal. I-am spus ca am venit să îl întâlnesc, să îl invit în România, pentru că eu cred că prezența dumnealui ar putea contribui la reducerea dezbinării. La sfârșit mi-a spus că mi-am lăsat geanta, dar nu o să o mai găsesc. Am fost uimită și am întrebat de ce. Și a spus că la noi se ia. Și a scos dînsul geanta și mi-a dat-o când a văzut că mă uitam nedumerită. Pe lângă un om sufletist, am găsit un om dedicat oamenilor, un om care are și spiritul glumei".