Întrebată dacă o va propune din nou pe Dana Gîrbovan pentru această funcţie, Dăncilă a răspuns: "Eu aş propune-o, dacă ar fi după mine aş propune-o cu toată deschiderea şi cu toată încrederea pe doamna Gîrbovan, nu ştiu dacă mai vrea domnia sa. Eu cred că un om cu atâta experienţă, un om care a lucrat atât de mult în acest domeniu nu a primit cu foarte multă deschidere un refuz fără nicio explicaţie".
Viorica Dăncilă a precizat că o decizie va fi luată la şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD de sâmbătă, conform Agerpres.