La fel ca Lia Olguța Vasilescu și Carmen Dan, protejatele lui Liviu Dragnea, Toader a schimbat trei premieri, fiind un pion important al liderului ALDE în guvernul coaliției. Și-a legat numele, indirect, de toate proiectele importante ale PSD privind asaltul asupra Justiției.
Tudorel Toader a ajuns în Guvernul Grindeanu după retragerea monstruoasei OUG 13 și a debutat ca ministru cu o grațiere mascată pe care a numit-o ,, recurs compensatoriu'', un act normativ care scos șmecherii din închisoare, invocând condițiile inumane din penitenciarele românești.
Efectele acestei grațieri masacate se văd în fiecare zi. După eliberare, mulți dintre beneficiarii prevederilor recursului compensatoriu au fost arestați preventiv pentru comiterea unor noi infracțiuni. Ultimul caz care a șocat opinia publică a avut luni, la Alba, unde un recidivist a atacat brutal o tânără în scara blocului în care locuia ca să o jefuiască.
Nu mai trec în revistă toate faptele eroice ale ministrului Toader. Sunt deja cunoscute. Nu și-a asumat, până acum, decât ordonanța care modifică, din nou, legile Justiției și desecretizarea protocoalelor încheiate de instituțiile din justiție cu SRI. Și asta ca să poată scăpa de Kovesi și Lazăr.
Acum, capii coaliției au nevoie din nou de abilul Toader pentru două misiuni cruciale: elaborarea unei ordonanţe care să reglementeze revizuirea sentințelor ,,viciate'' de protocoalele cu SRI și redactarea unui act normativ care să prefațeze amnistia sau grațierea. Aceste misiuni au mai mulți destinatari însă doar doi importanți: Tăriceanu și Dragnea.
Călin Popescu Tăriceanu a ajuns la mâna lui Dragnea. Șeful Senatului își poate păstra imuntatea în fața noile acuzații ale DNA doar cu voturile PSD. Toader îl scapă pe Dragnea, iar Dragnea îl scapă de Tăriceanu, respingând prin vot cerea DNA de încuvințare a urmăririi penale în dosarul în care este acuzat de luare de mită.
Și nu este singura problemă a lui Tăriceanu. Acesta nu a scăpat nici de dosarul dosarul în care este acuzat de mărturie mincinoasă, deoarece DNA a făcut recurs la decizia de achitare. Nici Dragnea nu stă mai bine. Așteaptă judecarea apelului în dosarul ,,Bombonica'' și îi suflă tare în ceafă dosarul ,, Tel Drum'.