Sursele politice au precizat pentru Mediafax că această modificare a statutului face parte din strategia lui Ludovic Orban, care vrea, din toamnă, să-i demită pe unii lideri ai organizațiilor liberale, după Consiliul Național.
Vizați sunt cei care vor să ceară, la Consiliul Național din 4 august, convocarea unui Congres extraordinar pentru a-l debarca pe Orban de la șefia partidului. Liderii filialelor luați în colimator de Orban sunt: Cristian Buşoi - PNL București, toți liderii organizațiilor de sector, PNL Ilfov - Marian Petrache şi PNL Prahova - Iulian Dumitrescu, potrivit surselor citate. Propunerea liderului PNL de a schimba statutul formațiunii scoate la suprafață disputele din interiorul partidului. Mulţi liberali, printre care şi lideri de filiale, s-au opus modificării statutului. După trei runde de numărat, în final s-au înregistrat 32 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi 6 abţineri.
Printre cei care s-au opus modificării sunt chiar cei care doresc Congresul extraordinar: preşedintele PNL Bucureşti - Cristian Buşoi, liderii organizaţiilor de sector, liderul PNL Ilfov - Marian Petrache şi șeful PNL Prahova - Iulian Dumitrescu.
De asemenea, împotriva propunerii lui Orban de modificare a statutului au fost și fostul co-preşedinte al partidului, Alina Gorghiu, dar şi Gheorghe Falcă - primarul Aradului, Cristian Buican - deputat PNL de Vâlcea, Daniel Drăgulin - PNL Călărași, Cristian Chirteș - PNL Mureș, Hubert Thuma - fost deputat de Ilfov, Marin Anton - PNL Giurgiu, Bogdan Huţucă - PNL Constanța, Mugur Cozmanciuc - PNL Neamț, Anca Boagiu - lider PNL Sector 2, Eugen Pîrvulescu - PNL Teleorman şi Dan Motreanu - fost deputat de Călărași.
Fostul preşedinte PNL Sector 3, Florin Alexe, a declarat că propunerea nu ar fi trebuit să treacă, deoarece nu s-a împlinit numărul de voturi necesare, respectiv 34 plus 1 din membrii prezenţi în BPN. ”Aşteptăm Consiliul Naţional, pentru că în CN această modificare trebuie să treacă cu două treimi, sunt foarte mulţi preşedinţi de filiale care de asemenea au fost nemulţumiţi şi spun că nu este normal, aşteptăm să vedem hotărârea forului superior, Consiliul Naţional”, a spus Florin Alexe pentru Mediafax.