Ecaterina Andronescu: Aceste liste conţin oameni foarte tineri. Sunt extrem de echilibrate
Ecaterina Andronescu a afirmat în cadrul emisiunii Prime Time News de la Realitatea TV că listele PSD au fost realizate astfel încât cei aleşi în Parlament să poată să facă ceea ce partidul promite în programul electoral care se va transforma în program de guvernare, după alegeri.
"Listele sunt extrem de echilibrate şi au respectate autonomia organizaţiilor locale. Aceste liste conţin oameni foarte tineri care trebuie să fie pregătiţi să preia ştafeta în PSD, precum şi oameni care au mai multă experienţă atât în Parlamentul României, cât şi în Guvernele ţării. Vorbesc despre oameni extrem de bine pregătiţi profesional", a explicat Ecaterina Andronescu.
Întrebată de candidaţii penali prezenţi pe liste, aceasta a spus că vorbim de suspiciuni. "Nimeni nu este atât de inconştient să rămână în funcţia de parlamentar dacă a primit o condamare de corupţie definitivă", a precizat Ecaterina Andronescu, adăugând că în cazul lui Liviu Dragnea nu este vorba de corupţie.
PSD a găsit soluţia pentru alegerile din 11 decembrie. Un mix între penali şi tineri
Aşa arată oferta PSD pentru parlamentare. Problemele cu justiţia nu au fost un criteriu eliminatoriu aşa, că, pe lângă "tineri, specialişti pe domenii, mai multe femei", şi-au găsit loc de frunte şi nume ca Victor Ponta, aflat sub control judiciar, Lia Olguţa Vasilescu, acuzată de fapte de corupţie sau chiar Liviu Dragnea, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare
Promisiunile de reformă pe care le-au făcut de-a lungul timpului liderii PSD rămân doar pe hârtie. O demonstrează lista de candidaţi pregătită de social democraţi pentru alegerile din 11 decembrie.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, susţine că lista este una cu 67% oameni noi, "tineri, şi foarte tineri, foarte bine pregătiţi şi cel putin trei reprezentanţi ai societăţii civile pe locuri eligibile".
Candidaţi penali pe listele PSD:
Victor Ponta - control judiciar
Liviu Dragnea - condamnat definitiv
Lia Olguţa Vasilescu - trimisă în judecată
Ecaterina Andronescu - urmărită penal
Florin Cârciumaru - urmărit penal
Nume noi pe listele PSD:
Gabi Petrea - lider TSD
Diana Tuşa - fost membru PNL
Beatrice Tudor - consilieră Liviu Dragnea
Ciprian Necula - fost consilier min.Fondurilor Europene
Oana Florea - director executiv FACIAS
Ședința PSD s-a terminat, iar Liviu Dragnea a anunțat că s-au definitivat listele, doar în două sau trei cazuri mai existând discuții.
Înaintea şedinţei, şeful PSD a afirmat că nu a impus pe nimeni pe liste şi că el va candida în Teleorman. Conform acestuia, Ioan Cindrea de la Sibiu a fost scos de pe liste în urma condamnării pe care a suferut-o. De asemenea, un al doilea greu este exclus de pe listele PSD în urma unei condamnări definitive - Ion Călinoiu, fost șef al CJ Gorj.
În cadrul sedinţei, Liviu Dragnea a precizat că pe liste sunt prezenţi mulţi tineri. În ceea ce-l priveşte pe Victor Ponta, şeful PSD a precizat că aceasta va candida.
La ședință a venit și Victor Ponta, care participă în calitate de invitat, pentru că nu mai face parte din Comitetul Executiv.
De asemenea, la ședință participă toți liderii importanți ai PSD, dar au fost văzuți și o parte dintre candidații surpriză la alegerile parlamentare, în mod special cei din București.
”Stimați colegi, este o zi foarte importantă, pentru că astăzi îi vom alege pe candidații noștri care vor merge să ne reprezinte în fața românilor. Am ținut să trecem prin Parlament legea conversiei. Toată lumea din Parlament a votat această lege a conversiei, dar ea a fost atacată la CCR de acest Guvern, Guvernul Iohannis-Cioloș-PNL.Astăzi am adoptat, în Parlament, legea care elimină 102 taxe pentru români. Acestea nu sunt taxe mari, dar sunt taxe care mănâncă timpul românilor și ne enervează pe toți. De abia ce a fost aprobată, că doamna ministru de Finanțe a spus că atacă și această lege la CCR. Stimați colegi, de astăzi lucrurile sunt clare. Noi am susținut și susținem măsurile bune pentru oameni, acest Guvern lucrează doar la ordinele PNL. Dacian Cioloș ne-a spus că nu va rămâne premier. Chiar aici, în această sală, Dacian Cioloș ne-a spus că nu va rămâne premier și nu va face politică, adică este un mincinos. La fel ne-a spus și președintele Klaus Iohannis că nu vom mai avea premier tehnocrat, dar iată că-l susține pe Cioloș. Amândoi sunt niște mincinoși și ipocriți!”, a spus Dragnea, în ședința PSD.