"Am suplimentat cu forțe suficiente — poliție de frontieră, jandarmi — mai ales pe granița cu Serbia, astfel încât România să fie în siguranță", a declarat Gabriel Oprea la Antena 3.
Pentru cazul în care este nevoie de mai mulți angajați ai MAI, a anunțat Oprea, sunt prevăzute 6.400 de funcții.
"Sunt 6.400 de funcții prevăzute, care nu sunt bugetate, deci nu au bani prevăzuți. Dar dacă situația, într-o anumită dinamică de securitate, o va cere și va trebui să mai angajăm 300 de polițiști de frontieră, avem funcțiile, se va da hotărârea de guvern, se aprobă bugetul pentru cei 300 de polițiști de frontieră — 600, 6.000, dacă va fi cazul. Nu e nimeni angajat în momentul de față", a subliniat el.
El a explicat că protocolul guvernamental semnat în 2011 cu Serbia prevede că orice persoană care intră neautorizat în România este returnată în țara vecină, adăugând că în ultima perioadă s-au făcut peste 4.000 de controale.
Totodată, Oprea a arătat că, din informațiile pe care le deține, la 50-60 de km de granița României cu Serbia sunt între 40 și 50 de mii de refugiați care fac presiune spre Ungaria sau care, cu ajutorul călăuzelor, vor să traverseze Croația pentru a ajunge în Germania.
Sursa: agerpres.ro