Antonescu a fost întrebat dacă, în cazul în care ca unii parlamentari vor părăsi PNL, este o problemă a sa.
"Dacă nu-mi pleacă, e problema dumneavoastră? Uite că nu-mi pleacă, fir-ar să fie, ce să fac (...) O să mă întrebaţi până în anul 2200 ... eu nu am ce să fac altceva decât să constat că există un Partid Naţional Liberal, că doi cetăţeni mai slabi de înger, mai slabi de minte, mai slabi de constituţie - vorba lui Topârceau - au fugit la PSD, Ilieşiu şi Tăriceanu, că unul a fost miluit cu funcţia de preşedinte al Senatului şi nu mai e treaba mea. PNL are alte teme, a dovedit că nu e un partid, aşa, pe care să-l momeşti, hai că vă arunc ceva", a răspuns liderul PNL.
El a precizat că din cei 49 de senatori PNL doi au lipsit, fiind plecaţi din ţară, iar 45 de voturi au fost în favoarea candidatului susţinut de liberali la şefia Senatului, în timp ce doi senatori PNL au avut voturi nule.
"Domnul Tăriceanu a luat exact voturile majorităţii actuale din Senat, PSD şi asociaţii. (...) Nu cred că domnul Ponta are calificarea şi dreptul de a stabili acum şi cine îi reprezintă pe liberali în ţara asta, dar multă sănătate ambilor, eu cred că PNL a dovedit că este şi serios şi în orice caz nu stă cu mâna întinsă la PSD ca să-şi ia certificat dacă e liberal sau nu. Domnul Tăriceanu este o amintire ruşinoasă a PNL", a declarat Antonescu.
Călin Popescu Tăriceanu a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului.
Senatorul independent Călin Popescu Tăriceanu, susţinut de grupurile PSD, PC şi UDMR, a întrunit din partea senatorilor 93 de voturi "pentru", 60 de parlamentari votând împotriva alegerii sale.
Candidatul Marius Obreja (propus de PNL) a întrunit 45 de voturi "pentru" şi 108 voturi "împotrivă", iar Dumitru Oprea (propus de PDL), 15 voturi "pentru" şi 133 de voturi "împotrivă". Alte patru voturi au fost anulate.