"Pretenția liberalilor de după 1990 este de a fi la rândul nostru o elită responsabilă, generoasă, o elită dedicată chiar slujitoare și elitele, atâta vreme cât sunt elite, sunt, deși lucrând pentru contemporani și vremea lor, sunt și prin principiile lor deasupra timpului. PNL este singura instituție care a construit pe durata lungă pentru că mereu a avut ca articulații aceste elite, câteva principii și câteva valori. Urarea mea să aveți, în continuare, puterea de a crede în aceste valori și de a le servi, de a avea putere de a apăra prin vocația originară și esențiala a PNL democrația în această țară, statul de drept în aceasta țară, de a avea puterea de a apăra Parlamentul și instituția parlamentară, chiar și atunci când nu aveți majoritate, pentru că nu există, în istorie, și nu există, astăzi, nicăieri democrație fără un Parlament puternic; de a apăra prezumția de nevinovăție, chiar și atunci când adversarii politici sunt arestați pentru că prezumția de nevinovăție înseamnă, printre altele, statul de drept, de a apăra prin comportament și prin tot ceea ce va pune la dispoziție acest statut rolul politicianului și al partidelor politice, în democrația actuală, de a crede, și nu sunt naiv, mereu și până la capăt că singura sursă legitimă durabilă și eficientă a puterii este cetățeanul. Aceste lucruri vi le doresc din tot sufletul. La mulți ani!", a declarat Crin Antonescu.