Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, la Râmnicu Vâlcea, că a luat act de comunicatul ANI în cazul candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare şi că liberalii vor proceda în consecinţă, urmând ca forma definitivă a listei pentru PE să fie stabilită de conducerea PNL.
"Am văzut comunicatul ANI de ieri, am luat act de acest comunicat şi vom proceda în consecinţă. Când se va depune lista şi care va fi forma ei definitivă o să vă anunţăm, pentru că aceasta este o decizie pe care o vom lua la nivelul conducerii", a spus preşedintele PNL, răspunzând unei întrebări.
La insistenţa jurnaliştilor cu privire la situaţia lui Diaconu pe lista pentru europarlamentare, Antonescu a replicat: "Nu auziţi ce vă spun? Se retrage".
Contactat de MEDIAFAX, Mircea Diaconu a precizat că nu intenţionează să-şi retragă candidatura pentru europarlamentare, menţionând că aşteaptă o contestaţie din partea ANI a candidaturii sale pentru ca instanţa să stabilească dacă poate candida.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, marţi seară, la finalul reuniunii conducerii partidului, lista PNL pentru alegerile europene, care cuprinde actualii europarlamentari cu excepţia lui Ovidiu Silaghi, pentru locurile considerate eligibile, alături de Mircea Diaconu şi Mihai Ţurcanu.
Lista PNL pentru europarlamentare va fi deschisă de Norica Nicolai, iar pe următoarele locuri se vor afla Adina Vălean, Ramona Mănescu, Cristian Buşoi, Renate Weber, Mircea Diaconu, Eduard Hellvig şi Mihai Ţurcanu.
Liderul PNL a fost întrebat dacă în cazul lui Mircea Diaconu nu există riscul invalidării candidaturii. "Vom încerca foarte repede să depunem această listă (de candidaţi, n.r.) la BEC, dacă sunt probleme de natură juridică se vor opera constestaţii, se vor soluţiona contestaţii (...) Noi considerăm că în situaţia domniei sale nu ar trebui să existe un impediment", a răspuns Antonescu.
ANI precizează că Mircea Diaconu nu poate candida la alegerile europarlamentare, întrucât prin decizie definitivă s-a stabilit că a fost în incompatibilitate şi astfel are interdicţie de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani, respectiv până în 19 iunie 2015.
ANI: Interdicţia privind candidatura lui Diaconu la PE rămâne
Decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese "nu influențează în niciun fel interdicția de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European", a anunţat joi ANI.
"Procesul penal aflat pe rolul instanțelor de judecată (privind conflictul de interese - n.r.) nu influențează în niciun fel interdicția prevăzută de dispozițiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European. Interdicția se aplică pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare (privind incompatibilitatea lui Diaconu - n.r.), ca urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, emisă la data de 19 iunie 2012", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX, joi, de Agenţia Naţională de Integritate (ANI).
Precizările ANI vin după ce în spaţiul public au fost avansate opinii potrivit cărora Mircea Diaconu, în urma achitării pe fond în procesul privind conflictul de interese, ar putea candida pentru Parlamentul European (PE).
Astfel, ANI subliniază că Diaconu rămâne cu interdicţia urmare a deciziei irevocabile luate de instanţa supremă în procesul privind incompatibilitatea.
Premierul Victor Ponta a scris, pe Facebook, că se bucură după decizia Curţii de Apel în cazul lui Mircea Diaconu, menţionând că îl apreciază ca om şi personalitate culturală, că a lucrat bine cu acesta şi că îi urează mult succes în reprezentarea României în Parlamentul European.