"În acest moment, candidatul PSD la prezidenţiale este Victor Ponta. Un Victor Ponta care nu mai are cum să se răzgândească. Dacă o va face, asta înseamnă, chiar dacă nu imediat, moartea sa politică în interiorul partidului pentru că, aţâţând atâta partidul să-l sprijine şi dând înapoi, chiar dacă, în aparenţă, nu va avea atât de mult de suferit în plan public, va avea maximal de suferit în planul structurilor interne ale partidului, care-şi vor pierde încrederea în el ca lider. Şi atunci se deschide şi lupta pentru leadershipul PSD-ului", a spus Cozmin Guşă, în emisiunea "Jocuri de putere".
Întrebat cum ar arăta România cu Victor Ponta preşedinte, consultantul politic a răspuns: "Cu acest Victor Ponta care ne arată o faţă de care chiar ne-am putea teme... Când l-am cunoscut, i-am cunoscut o altă faţă, mult mai modestă, mult mai doritoare să înveţe, era acum 14 ani, nu am bănuit că puterea o să-l modifice într-atât. E o faţă hâdă. Dacă azi face ceea ce face, neavând toată puterea, dacă azi se încumetă să manipuleze în halul în care o face, dacă azi manifestă atâta ură în faţa celor care nu sunt cu el, mi-e foarte simplu să-mi imaginez ce va face când va avea toată puterea. Şi cei care azi îi sunt apropiaţi ar trebui să se teamă de Ponta în viitor, care deja, din punct de vedere politic, s-a defectat. Din punct de vedere uman, el este un om ros pe interior şi se vede. Ros de frică, de invidii, de răutate, ceea ce este foarte periculos pentru România astăzi. (...) Victor Ponta are şanse să ajungă preşedintele României, dar ar fi mare păcat. Şi pentru el, şi pentru România."