"Evoluția îl arată pe Traian Băsescu ca pe un om care nu îmbătrănește într-un mod frumos. Am înțeles din ceea ce a prezentat Traian Băsescu două lucruri clare: 1. Prin aparițiile sale publice, Traian Băsescu adoptă o strategie, care este o șmecherie, de a nu discuta despre mandatele sale, de a face scandal, de a face dezvăluiri care nu sunt dezvăluiri, iar aceste lucruri de formă nu fac altceva decât să împiedice analiza mandatelor. Pentru că adevărul este unul singur: domnul Băsescu însuși consideră în sinea sa că mandatele sale au fost un eșec mare. 2. Recurgând la jignirile la care recurge nu face decât să ascundă adevărul. Atunci când i-a spus lui Tavi Hoandră că este un jurnalist slab, uită că Octavian Hoandră este un scriitor remarcabil cu mai multe cărți scrise decât a citit domnul Băsescu. Apoi, ca să mă jignească pe mine, știind că sunt fizician și nu unul slab, ba dimpotrivă, a insinuat de la începutul discuției cu mine, dorind să mă enerveze, dar nu a reușit, că nu m-aș pricepe la matematică și că aș avea probleme de logică. Cu aceste gesturi de divă pensionată nu poate să aibă credibilitate. Și mai dorește ceva. Domnul Băsescu este foarte atent la o categoria specială, la categoria oamenilor care îl pot șantaja, vorbește cu grijă, nu face gestul cu nasul, dar le transmite că sunt într-o anumită echipă. După evoluția de aseară, pot să spun că a fost un politician talentat, dar aceste adevăruri pe care le exprimă nu mai contează în această evoluție penibilă. Domnul Băsescu este un om încolțit, î se iartă anumite derapaje, nu mi-am permis să răspund pe măsura celor ce mi le-a spus. În concluzie, domnul Băsescu a dezamăgit, nu contează că m-a dezamăgit pe mine, cu toate că am avut o contribuție la venirea dânsului la putere acum zece ani. Aseară, domnul Băsescu i-a făcut un mare serviciu lui Klaus Iohannis, românii putând face o comparație între un președinte care e adevărat nu prea acționează, dar nu jignește", a declarat Cozmin Gușă, la Realitatea TV.